X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Val de frig în SUA: în Florida a nins după 29 de ani (FOTO)

4 ian. 2018,, 13:11   Externe
4694 0

Locuitorii din statul american Florida nu au văzut zăpadă de aproape trei decenii, pînă cînd valul de frig care a lovit coasta de est a SUA şi-a făcut simţită prezenţa şi aici miercuri, relatează AFP.


Serviciul meteorologic naţional american a avertizat că o furtună de iarnă severă va aduce ninsori puternice miercuri şi joi, din Florida (în sud) pînă în regiunea New-England din nord-estul ţării.

Un avertisment de furtună a fost emis pentru oraşul New York, unde se aşteaptă un strat de zăpadă de 15 centimetri între miercuri seară şi joi.

Tallahassee, oraş din nordul "Sunshine State", s-a trezit miercuri sub un strat fin de zăpadă de 0,25 centimetri, prima ninsoare măsurabilă din 1989, potrivit Weather Channel.

Locuitorii din Florida, mai obişnuiţi cu uraganele decît cu zăpada, au ţinut să publice pe reţelele sociale fotografii cu zăpada care le acoperă piscinele şi sandalele.

Furtuna a dus deja la închiderea unor drumuri în nordul Floridei şi în sud-estul Georgiei, unde guvernatorul Nathan Deal a declarat stare de urgenţă în zona de coastă.

Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a făcut apel la rîndul său la locuitorii din nordul statului "să se pregătească de condiţii meteo extrem de nefavorabile, inclusiv la potenţiale depuneri de zăpadă, gheaţă sau căderi de grindină".

Potrivit previziunilor, temperatura va scădea sub zero în Tallahassee în această săptămînă, un frig ieşit din comun pentru Florida.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?