Polițiștii moldoveni se vor putea antrena în regim virtual

Polițiștii moldoveni se vor putea antrena în regim virtual

Polițiștii vor avea posibilitatea să se antreneze pe sistem de simulare de tip multi-screen pentru antrenamente de ochire sigură și luare de decizii, cu utilizarea armelor cu laser, bazate pe grafică și materiale video interactive.

Prețul achitat pentru procurarea, transportarea și instalarea simulatorului, pregătirea viitorilor instructori și mentenanța tehnică a echipamentului este de 175,000 USD, oferit de Guvernul SUA.

Sistemul MILO Range Theater oferă trei moduri diferite de antrenament: scenarii video, graphX și zonă de tragere simulată care permite pregătirea și antrenarea angajaților forțelor de ordine, prin simulare de cazuri reale și evaluarea imediată a intervenției și prestării polițistului în timpul exercițiilor.

Astfel, sînt monitorizate și analizate emoțiile acestuia, pașii întreprinși și corectitudinea comportamentului abordat pentru a aplana situația, salva victimele și neutraliza agresorii.

De asemenea, sistemul permite crearea diferitor tipuri de situații proprii (scenarii video) în funcție de necesitatea apărută.

Sistemul de simulare este temporar amplasat în incinta BDSP „Fulger”, unde au fost făcute reparațiile necesare în acest sens, ulterior urmînd a fi transferat la Centrul Comun de Instruire și Aplicare a Legii, care va fi construit în cadrul reformei poliției naționale.

Potrivit unui comunicat al poliției, într-un singur an, sistemul are capacitatea de a antrena aproximativ 4.000 de angajați ai poliției.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load