Împrumuturile pe care urmează să le primească Moldova în 2018

Împrumuturile pe care urmează să le primească Moldova în 2018

Republica Moldova intenționează să primească în 2018 de la parteneri externi împrumuturi în valoare totală de 7 miliarde 713,7 lei (echivalentul a 436,3 milioane de dolari SUA).

Aceste fonduri sînt destinate sprijinirii bugetului și implementării proiectelor finanțate din surse externe, notează NOI.md.

Potrivit estimărilor Ministerului Finanțelor, în materialele din Legea bugetului de stat pentru anul 2018, recent adoptată de Parlament în lectura finală, pentru realizarea proiectelor finanțate din surse externe se prevăd împrumuturi de 4 705,3 mil. lei (echivalentul a 266,1 mil. dolari SUA), iar pentru susținerea bugetului – 3 008,4 mil. lei (echivalentul a 170,2 mil. dolari SUA).

Pentru anul 2018, creditorul Guvernului Republicii Moldova va fi Banca Mondială, prin intermediul Agenției Internaționale de Dezvoltare (AID) și Băncii Internaționale pentru Reconstrucție si Dezvoltare (BIRD), care va acorda împrumuturi în valoare de 1 970,6 mil. lei (echivalentul a 111,5 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă o pondere de aproximativ 25,5% din volumul total al intrărilor de împrumuturi de stat externe.

Totodată, 41,1% din volumul împrumuturilor din partea Băncii Mondiale vor fi destinate realizării proiectelor finanțate din surse externe, iar 58,9% - susținerii bugetului.

Finanțarea acordată sub formă de împrumuturi de stat externe pentru susținerea bugetului din partea BIRD va fi îndreptată pentru următoarele programe: operațiuni pentru politicile de dezvoltare (DPO) – 60,0 mil. dolari SUA (echivalentul 1060,8 mil. lei); din partea AID la reforma învățămîntului – 1,8 mil. dolari SUA (echivalentul 31,8 mil. lei); modernizarea sectorului sănătății – 2,5 mil. dolari SUA (echivalentul 44,8 mil. lei); ameliorarea competitivității – 0,5 mil. dolari SUA (echivalentul 8,8 mil. lei) și reforma sectorului asigurării sociale – 0,8 mil. dolari SUA (echivalentul 14,8 mil. lei).

Comisia Europeană va acorda asistență macrofinanciară în sumă de 1248,6 mil. lei (echivalentul a 70,62 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă o pondere de 16,2%, Banca Europeană de Investiții, care va acorda finanțare în sumă de 1 962,9 mil. lei (echivalentul a 111,0 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă o pondere de 25,4% din totalul intrărilor de împrumuturi de stat externe, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare – 1 474,3 mil.lei (echivalentul a 83,4 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă o pondere de 19,1 la sută, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei – 445,1 mil. lei (echivalentul a 25,2 mil. dolari SUA), ceea ce reprezintă o pondere de 5,8 la sută.

 Totodată, în anul 2018 se prevede finanțarea acordată sub formă de împrumut din partea Fondului Monetar Internațional (mecanismul EEF/ECF) în sumă de 479,3 mil. lei (echivalentul a 26,6 mil. dolari SUA) ceea ce reprezintă 6,1 la sută din totalul intrărilor de împrumuturi de stat externe.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load