Decizia lui Trump privind Ierusalimul: reacţia lumii arabe

Decizia lui Trump privind Ierusalimul: reacţia lumii arabe

Protestele declanşate încă de vineri, ulterior, sîmbăta, cînd palestinienii au fost chemaţi să se mobilizeze pentru o "zi a furiei", s-au extins în Cisiordania şi Fîșia Gaza şi au luat un caracter de masă.

Forţele de ordine ale statului evreu au ripostat în forţă, cu gaze lacrimogene şi tiruri de armă. Ciocnirile violente s-au soldat cu rănirea a sute de persoane, cel puţin patru oameni au decedat în urma atacului aviaţiei israeliene asupra sectorului de unde gruparea islamistă palestiniană Hamas a lansat, vineri,  două rachete semiartizanale.

Proteste anti-Trump au avut loc, de asemenea. în Liban, Turcia, alte ţări islamice.

Totodată, palestinieni, cel puţin la nivelul conducerii politice, nu par să fie gata pentru o nouă intifadă.

"Decizia liderului american nu este un element nou pentru politica Statelor Unite care au sprijinit întotdeauna Israelul", a declarat pentru Sputnik Yasir Abu Sido, șeful mișcării Palestiniene Fatah.

Acel fapt că Trump a recunoscut orașul Ierusalim, palestinian, arab, musulman și creștin, drept capitală a Israelului nu schimbă nimic, a opinat interlocutorul agenției.

"Ne bazăm mai mult pe statornicia poporului nostru. Suntem conștienți că Israelul este puternic, el se bucură de sprijinul unei forțe globale. Dar acest lucru nu ne va împiedica să fim decişi în apărarea drepturilor noastre", a spus oficialul Fatah.

America, este convins Abu Sido, nu mai poate fi mediator în dosarul palestinian.

Cît priveşte replica palestinienilor, politologul libanez Nidal al-Saba vede cîteva variante.

"În primul rînd, Organizația pentru Eliberarea Palestinei își poate revoca recunoașterea Israelului, semnată la Oslo. În cele ce urmează, Mahmoud Abbas poate crea în Gaza un singur guvern național care să includă toate forțele politice palestiniene, fără vreo excepție. Şi apoi, să lanseze de urgenţă negocieri directe la Cairo și nu în Ramallah, unde i-ar conveni statului evreu ", a spus expertul.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load