Ce a vorbit Candu cu directorul executiv al BERD

Ce a vorbit Candu cu directorul executiv al BERD

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut o întrevedere cu directorul regional pentru Europa de Sud-Est și Caucaz al BERD, Francis Malige.

Părțile au discutat despre portofoliul de proiecte finanțate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Moldova, precum și despre prioritățile noii strategii naționale de țară pentru țara noastră, relatează NOI.md.

Andrian Candu a menționat că Parlamentul va continua să depună eforturi pentru consolidarea sectorului financiar-bancar al țării, consolidarea capacităților instituționale ale Băncii Naționale și îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu.

La rîndul său, Francis Malige a salutat faptul că Parlamentul a aprobat, în ultima perioadă, în șir de acte legislative menite să perfecționeze legislația în domeniul financiar-bancar și să atragă investiții străine în acest sector.

În context, oficialul a apreciat faptul că Banca „Transilvania” din România intenționează să cumpere un pachet de acțiuni din capitalul social al „Victoriabank”. Este pentru prima dată, de la 2007 încoace, cînd un investitor bancar străin intră pe piața din Republica Moldova, respectiv Banca „Transilvania” și BERD vor deține împreună pachetul majoritar la „Victoriabank”.

Pînă în prezent, BERD a finanțat în Republica Moldova 116 proiecte, în valoare de peste un miliard de euro. Actualul portofoliu al BERD este de 478 de milioane de euro, dintre care 69% sînt alocați pentru infrastructură, 13% - pentru sectorul energetic, 10% - pentru industrie, comerț și agrobusiness, 8% - pentru instituțiile financiare.

BERD se situează în topul primilor 5 parteneri de dezvoltare ai țării noastre.

 

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load