Transnistria s-a plîns Uniunii Europene de piedici din partea Moldovei

Transnistria s-a plîns Uniunii Europene de piedici din partea Moldovei

Transnistria este interesată în extinderea relaţiilor comerciale cu Uniunea Europeană.

O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele guvernului autoproclamatei RMN, Alexandr Martînov, care s-a întîlnit ieri cu o delegaţie a UE, condusă de şeful de unitate din cadrul Directoratului general pentru Comerţ al Comisiei Europene, Petros Sourmelis.

Potrivit site-ului executivului transnistrean, la întrevedere a fost abordată "situaţia actuală a cooperării comercial-economice dintre Transnistria şi Uniunea Europeană, precum şi problemele cu care se confruntă întreprinderile transnistrene la exportul producţiei pe pieţe UE".

"Sîntem interesaţi să menţinem aceste relaţii şi să extindem cooperarea comercială cu Uniunea Europeană. Vorbesc atît din partea guvernului, cît şi din partea antreprenorilor transnistreni", a spus premierul.

Preşedintele Uniunii Industriaşilor şi Agricultorilor din regiune, Iurie Ceban, a atras atenţia asupra restricţiilor impuse în activitatea de politică externă a Transnistriei de către vecini – Moldova şi Ucraina. Printre acestea el a menţionat instituirea controlului comun moldo-ucrainean la punctul de trece "Cuciurgan". Totodată, el susţine că autorităţile vamale din RM au adoptat o serie de măsuri restrictive unilaterale, în urma cărora "agenţii economici din Transnistria se confruntă cu administrarea discriminatorie faţă cerinţele de import, export şi tranzit de mărfuri".


 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load