Un pianist va cînta veșnic în Scuarul Europei din capitală (VIDEO)

Un pianist va cînta veșnic în Scuarul Europei din capitală (VIDEO)

Un pianist va cînta veșnic în Scuarul Europei din capitală. O sculptură care îl întruchipează pe un artist cum cîntă la pian a fost montată sîmbătă. Este din fier forjat și se intitulează - „Pianistul veșnic”. Autorii spun că au lucrat luni bune la ea, iar fiecare detaliu a fost făcut manual.

Amplasată în Scuarul Europei, sculptura, care reprezintă un artist care cîntă la pian, cîntareste 300 kg și este fabricată din fier forjat.

“Aleea Clasicilor, aici este pianul, asta eu socot ca e cultură.”

“Nu întruchipează un om plăcut. Eu cred că această fată nu e demnă de acest loc.”

“Foarte frumoasă și originală, dar nu putem cînta la ea.”

Trecatorii nu au putut desluși cine este pianistul, așa că s-au dat cu presupunerile.

“Arată ca Bob Marley.”

“Cred că e în cinstea lui Eugen Doga. A împlinit 80 de ani anul ăsta și cred că e în numele lui.”

Sculptura a fost montată de o companie care produce articole din fier forjat.

Vasile CERCHEZ, DIRECTOR COMPANIE: “Denumirea sculpturii este pianistul veșnic. Asa cum sculptura este din fier forjat care ține veșnic. - Ce reprezintă bărbatul este vreo personalitate? - Nu, este un om simplu.”

 Sculptura a fost lucrată manual, spun autorii și a costat 700 de mii de lei.

“Și cine o să-l păzească să nu umble sa nu strice, ca tineretul, copiii, e pacat.”

 Sculptura ar putea ulterior să fie mutată în altă parte, deoarece nu este fixată în pavaj. Compania care a făcut-o spune că pregătește o altă lucrare, care va fi instalată langa pretura sectorului Rîșcani. O sculptură, care-i reprezintă pe doi îndragostiti a apărut sîmbătă pe strada pietonală. Lucrarea este din bronz și a fost oferită în dar de Hramul Chișinăului.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load