Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 508

Rusia a anunțat că nu va exporta petrol pe piețele mondiale, în detrimentul său

21 iul. 2022,, 11:45   Externe
2547 0

Vicepremierul rus, Alexandr Novak, a declarat că Rusia nu va exporta petrol pe piețele mondiale dacă costul său final va fi mai mic decît cheltuielile de producție. El a vorbit despre acest lucru în emisia postului de televiziune Pervîi Canal, relatează TASS.

Astfel a comentat oficialul declarația țărilor G7 cu privire la faptul că ele lucrează asupra stabilirii unui plafon de preț la petrolul din Rusia.

"Dacă aceste prețuri, despre care se vorbește, vor fi mai mici decît cheltuielile pentru producția petrolului, desigur, în mod natural, Rusia nu va asigura furnizarea acestui petrol pe piețele mondiale, aceasta înseamnă că pur și simplu nu vom lucra în pierdere", a spus Alexandr Novak.

Anterior, viceministrul Finanțelor SUA, Adewale Adeyemo, a declarat că Washingtonul intenționează să introducă un plafon al prețurilor petrolului din Rusia îână în decembrie 2022. El a reamintit că atunci ar trebui să intre în vigoare interdicția UE privind asigurarea petrolierelor cu combustibil rusesc. În plus, pînă în septembrie, Europa intenționează să introducă măsuri privind asigurarea petrolului, a adăugat oficialul american.

Despre faptul că țările G7 discută despre introducerea limitării de preț la petrolul rusesc în intervalul de la 40 la 60 de dolari per baril, a anunțat anterior Bloomberg. Astfel, Washingtonul și aliații săi intenționează să limiteze veniturile Rusiei din vînzarea petrolului, reducând în același timp la minim, impactul asupra propriei sale economii.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?