X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Franţa cere clarificări Israelului pentru moartea unui angajat al ministerului său de externe în Rafah

17 dec. 2023,, 15:20   Externe
2642 0

Parisul a condamnat sîmbătă un bombardament israelian în Fîşia Gaza care a provocat moartea unui angajat al Ministerului francez al Afacerilor Externe şi a cerut să se facă cît mai rapid lumină asupra acestei tragedii, transmite AFP.

"Cu mare emoţie, Ministerul pentru Europa şi Afaceri Externe a aflat despre decesul unuia din angajaţii săi, care a murit în urma rănilor în timpul unui bombardament israelian în Rafah, în sudul Fîşiei Gaza", a indicat un comunicat al Quai d'Orsay.

"Cerem ca autorităţile israeliene să facă toată lumina asupra circumstanţelor acestui bombardament, cît mai repede posibil", se solicită în comunicatul de presă al ministerului francez.

Persoana ucisă, care lucra pentru Franţa din 2022 şi a cărei identitate şi naţionalitate nu au fost precizate, îşi găsise refugiu în casa unuia dintre colegii săi de la consulatul general al Franţei, alături de alţi doi colegi şi membri ai familiilor acestora.

"Solidaritate totală cu angajaţii agenţii îndoliaţi ai Quai d'Orsay. Este mai mult decît timpul să batem cu pumnul în masă în faţa lui Netanyahu, a reacţionat pe X deputatul LFI Antoine Leaument.

"De ce va fi nevoie ca lumea să nu mai susţină Israelul în nebunia sa ucigaşă? Dreptul de a răspunde Hamasului, da! Dar asta, nu!", a comentat pe aceeaşi reţea de socializare deputata şi vicepreşedinta comisiei pentru afaceri externe Mireille Clapot.

Locuinţa în care se refugiase angajatul ministerului francez a fost lovită miercuri seară de un bombardament israelian care a provocat în jur de zece victime. O parte din familia acestuia reuşise să părăsească Fîşia Gaza şi să ajungă în Franţa ca parte a sistemului de evacuare pus în aplicare de autorităţile franceze.

4
1
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?