X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Cu cît a vîndut Arnold Schwarzenegger ceasul de lux cu care e venit în Germania

19 ian. 17:45   Externe
2550 0

Un ceas de lux al actorului american Arnold Schwarzenegger s-a vîndut pentru suma de 270.000 de euro în cadrul unei licitaţii organizate în țara de origine a fostului campion mondial la culturism.

Banii strînși la licitație vor merge în beneficiul iniţiativelor privind clima, a indicat Schwarzenegger Climate Initiative. Preţul minim oferit pentru ceasul lui Schwarzenegger, un Audemars Piguet, a fost de 50.000 de euro, iar veniturile obţinute în urma licitaţiei vor fi donate pentru proiecte de mediu.

În total, la licitație s-au strîns peste 1,3 milioane de euro, potrivit Schwarzeneggerclimateinitiative.com.

Vînzarea a fost precedată de un incident cu oficialii vamali mai devreme în această săptămînă, amintește dpa, potrivit Agerpres. Miercuri, actorul de origine austriacă a fost reţinut de vameşii de pe aeroportul din München la sosirea sa în Germania.

Personalul vamal l-a acuzat că nu a declarat ceasul, deşi acesta ar fi urmat să rămînă în Uniunea Europeană. După aproximativ trei ore, actorul a reuşit să-şi continue călătoria şi i s-a permis, de asemenea, să ia ceasul pentru a fi scos la licitaţie.


7
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?