Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Borrell: "UE nu are o "baghetă magică" pentru necesitățile Ucrainei"

8 feb. 12:45   Externe
2931 0

UE și-a golit deja stocurile și nu are o "baghetă magică" pentru a furniza Ucrainei mai multe obuze acum.

Despre acest lucru a declarat șeful diplomației europene, Josep Borrell, care se află într-o vizită la Kiev.

"Voi aveți nevoie de mai mult și noi trebuie să vă dăm mai mult, dar nu sînt magician. Nu am o baghetă magică. Capacitățile industriei de apărare a Uniunii Europene erau foarte scăzute", a declarat el la postul de televiziune ucrainean Rada.

Potrivit lui Borrell, forțele armate ale țărilor UE întârzie cu completarea propriilor arsenale, pentru a transfera muniție Kievului. În același timp, el a subliniat creșterea complexului industrial de apărare a Europei și a repetat promisiunea de a furniza Ucrainei peste 1 milion de muniții pînă la sfîrșitul acestui an.

În martie anul trecut, Bruxelles-ul a promis că va livra Kievului 1 milion de muniții în decurs de un an. Cu toate acestea, îndeplinirea promisiunii a fost pusă în pericol. Deja în noiembrie, ministrul german al apărării Pistorius a confirmat că UE nu va putea livra la timp un milion de obuze.


La 31 ianuarie, Borrell a declarat că UE a oferit deja 330.000 de obuze Ucrainei și că speră să crească această cifră la puțin peste 500.000 pînă în martie. În același timp, el a promis că va livra peste 1 milion de obuze Ucrainei pînă la sfîșitul anului 2024.

Mijloacele occidentale de informare în masă relatează de cîteva luni despre începutul foametei de obuze în forțele armate ucrainene, inclusiv cu referire la ofițerii ucraineni intervievați. Bloomberg a scris că lipsa de muniție și de rachete de apărare aeriană a început din cauza întîrzierilor în finanțarea din partea SUA. Departamentul de Stat a precizat în decembrie că SUA nu are un "ulcior magic" de bani pentru Ucraina.

Autoritățile ucrainene au confirmat problema lipsei de muniție. Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă care a urmat întîlnirii cu Borrell, că în prezent complexul militar-industrial din Europa nu poate concura cu cel rusesc, motiv pentru care există probleme cu muniția pe linia frontului.

Rusia condamnă furnizarea de arme către Ucraina. Președintele Vladimir Putin a declarat că Ucraina, fără livrările de arme occidentale, "va putea trăi doar o săptămînă, după ce se vor termina munițiile". El a precizat că atît SUA, cît și Europa au rămas fără arme pentru FAU.

18
7
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?