X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4044

Algeria îşi va redeschide graniţele terestre şi aeriene pe 1 iunie

17 mai. 2021,, 23:30   Externe
2579 0

Algeria îşi va redeschide graniţele terestre şi aeriene începînd din data de 1 iunie, însă va impune totodată măsuri stricte pentru a limita răspîndirea noului coronavirus, au anunţat duminică reprezentanţii Preşedinţiei din această ţară, relatează Reuters.

Doar cinci curse pe zi spre şi dinspre aeroporturile algeriene vor fi permise şi ele se vor desfăşura "cu respectarea completă a unor precauţii stricte", se afirmă într-o declaraţie de presă dată publicităţii după o întrunire a cabinetului algerian, care a fost prezidată de preşedintele Abdelmadjid Tebboune.

Mai multe detalii despre această dispoziţie vor fi anunţate în cursul acestei săptămîni.

Algeria şi-a închis graniţele şi a suspendat toate cursele aeriene în martie 2020, după ce numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a început să crească. Cursele interne au fost reluate în decembrie 2020.

Algeria, o ţară din nordul Africii cu o populaţie de aproximativ 43 de milioane de locuitori, a raportat pînă în prezent 125.311 de cazuri de COVID-19, inclusiv 3.374 de decese asociate acestei maladii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?