X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Studiu: O treime din pădurea amazoniană, degradată de activitatea umană şi secetă

31 ian. 2023,, 02:00   Ştiinţă şi IT
2258 0

Peste o treime din pădurea amazoniană ar putea fi degradată de activitatea umană şi secetă, arată datele unui studiu publicat în revista Science. Acest lucru a dus la apariţia unor apeluri pentru adoptarea unor legi care să protejeze acest ecosistem vital aflat în pericol.

Pagubele provocate acestei păduri tropicale, care se întinde în teritorii deţinute de nouă ţări, sînt semnificativ mai mari decît cele observate în trecut, au anunţat cercetătorii de la Universitatea de Stat Campinas din Brazilia. În studiul lor, experții brazilieni au analizat consecinţele generate de incendii, exploatări forestiere, secetă, precum şi schimbările care au afectat habitatele de la liziera pădurii – ceea ce ei au denumit „efecte de bordură”.

Cu excepţia secetei, aceste fenomene au degradat mai puţin de 5,5% din restul pădurii ce compune ecosistemul amazonian, adică 364.748 de km2, între 2001 şi 2008. Atunci cînd sînt incluse şi efectele secetei, zona deteriorată reprezintă 2,5 milioane de km2, adică 38% din pădurile ce compun ecosistemul amazonian.

„Seceta extremă a devenit tot mai frecventă în Amazonia din cauza evoluţiei modurilor de exploatare a solului şi din cauza schimbărilor climatice induse de către oameni, care afectează mortalitatea copacilor, numărul de incendii şi emisiile de carbon din atmosferă”, au declarat cercetătorii brazilieni, citați de Agerpres.

„Incendiile de pădure s-au intensificat în timpul anilor cu secetă”, au adăugat ei, avertizînd asupra pericolelor care vor fi reprezentate de „incendiile de mare amploare” din viitor.


Cercetătorii de la Universitatea Lafayette din statul american Louisiana şi de la alte instituţii au lansat un apel la acţiune într-un studiu separat despre consecinţele activităţii umane asupra ecosistemului amazonian, publicat tot în revista Science. „Schimbările au loc mult prea repede pentru ca speciile amazoniene, populaţiile şi ecosistemele să se poată adapta”, au declarat ei.

„Legile pentru evitarea celor mai grave consecinţe sînt cunoscute şi trebuie imediat promulgate. Pierderea Amazoniei ar însemna pierderea biosferei, iar lipsa de acţiune ar fi riscantă şi periculoasă”, au adăugat cercetătorii americani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?