X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Alertă pe plajele din Japonia. Oamenii au fost avertizați să stea departe de delfini, după o serie de atacuri

17 aug. 2022,, 06:00   Ştiinţă şi IT
2823 0

Un singur delfin ar fi atacat șase persoane care au suferit răni ușoare, a anunțat prefectura Fukui, din Japonia, care i-a îndemnat pe oamenii care merg la plajă să nu se aventureze în larg și să nu atingă delfinii.

Reprezentanții prefecturii cred că toate persoanele au fost atacate de același delfin, incidentele avînd loc pe trei plaje din Fukui de pe coasta Mării Japoniei, la sfîrșitul lunii iulie. Delfinul ar fi fost observat pentru prima dată în zonă în aprilie. Majoritatea incidentelor au avut loc la 10 metri de țărm, ceea ce este un indiciu că delfinii din zonă s-au obișnuit să întîlnească oameni în apele mai puțin adînci.

Presa a scris că autoritățile au instalat un dispozitiv subacvatic, care emite zgomote de înaltă frecvență în scopul de a descuraja delfinii din zonă să se apropie. Două dintre atacuri au avut loc însă după acest dispozitiv a fost instalat. În cel mai grav caz, un înotător a avut nevoie de 14 copci după ce a fost mușcat de mînă pe plaja Koshino, o destinație populară pentru cei care caută zone însorite.

Printre victime se află doi bărbați în vîrstă de 40 de ani – ambii au primit îngrijiri la spital pentru răni ușoare suferite în aceeași zi pe plaja Koshino – și un bărbat în vîrstă de 60 de ani care înota la mai puțin de patru metri de malul plajei Takasu cînd a fost mușcat de brațul drept. „Auzisem de delfin la știri și voiam să ies imediat din apă dacă îl vedeam, dar cînd l-am observat, era chiar lîngă mine”, a spus el. Bărbatul a spus că a încercat să-și scoată brațul din gura delfinului, dar nu a putut, așa că a intrat în panică. Poliția locală a început să patruleze pe plaje și să distribuie pliante care avertizează oamenii cu privire la potențiala amenințare și îi îndeamnă să păstreze distanța pînă cînd plaja se va închide la sfîrșitul lunii.

Deși atacurile delfinilor sînt extrem de rare, ele nu sînt ceva nemaiauzit, mai ales dacă animalele se simt amenințate. Masaki Yasui, responsabil pentru turism în prefectura Fukui, a declarat pentru AFP că delfinilor nu le place să fie atinși în anumite zone ale corpului, precum botul sau înotătoarea dorsală, iar videoclipuri distribuite pe rețelele sociale arată oameni care încearcă să facă asta. „Încurajăm vizitatorii să urmărească delfinul de departe dacă îl întîlnesc.”, a adăugat acesta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?