Femeia care poate coborî pînă la 70 de metri sub apă fără tub de oxigen

Oamenii de știință credeau că oamenii ar putea înota pînă la o adîncime maximă de 30 de metri cu o singură respirație, fără sursă de oxigen. Amber Bourke a coborît mai mult de 70 de metri, iar fenomenul nu are o explicație fiziologică.

Cu ani în urmă, australianca Amber Bourke avea 20 de ani și călătorea Egipt cînd a descoperit ceva uimitor despre ea însăși. Într-un mic sat din peninsula Sinai, a dat peste un loc în care se făceaau „scufundări libere” – scufundări subacvatice fără aparat de oxigen – și a decis să încerce.

„Mi-am ținut respirația timp de patru minute și am coborît pînă la 18 metri”, spune Bourke, care este actuala campioană australiană la scufundări libere. „Nici nu credeam că e omenește posibil”, spune ea.

În 2018, Bourke era printre cele mai bune sportive din lume și, în apele adînci de pe coasta Filipinelor, a încercat să doboare recordul mondial feminin.

În această competiție, un scafandru coboară vertical în apă, cu o singură respirație, folosind doar forța musculară pentru a se propulsa în jos. Cu fiecare metru de coborîre, presiunea asupra corpului crește, micșorînd spațiile care conțin aer. La 30 de metri adîncime, cea mai mare pe care medicii credeau că oamenii o pot atinge – presiunea exercitată asupra corpului este de patru ori mai mare decît la suprafață, iar volumul de aer din interiorul corpului s-a micșorat la un sfert.

Bourke a ajuns de 73 de metri – un record mondial – dar a leșinat timp de secundă după ce a ajuns la suprafață, iar acest lucru a descalificat-o.

„Dacă stai suficient de mult sub apă, există întotdeauna riscul ca nivelul de oxigen să scadă la o limită sub care creierul va decide să se închidă pentru a se proteja de leziuni. Deci, într-un fel, este un lucru bun, dar e frustrant la sfîrșitul unei scufundări lungi”, spune ea.

Recordul mondial la bărbați pentru scufundare fără aripioare ajutătoare este de 102 de metri, iar scufundarea a durat patru minute și 14 secunde. Cu aripioare, recordul este de 131 de metri. Pentru disciplina „apnee statică”, în care un concurent nu coboară la mare adîncime, doar stă sub apă, recordul pentru ținerea respirației este de 11 minute și 54 de secunde.

Dr. Anthony Bain, fiziolog vascular de la Universitatea Windsor din Canada, a cercetat fiziologia reținerii respirației – inclusiv prin experimente cu scafandri de elită – și spune că mulți dintre cei care practică acest sport la nivel profesionist au volume pulmonare mai mari decît un om obișnuit. Studiile efectuate asupra populațiilor native care fac scufundări, de exemplu populația Bajau din sud-estul Asiei, „au demonstrat, de asemenea, spline mai mari, care, teoretic, permit ținerea respirației pentru mai mult timp, prin contracția splinei și eliberarea de celule roșii în sînge”, notează Digi24.

Totuși, este vorba și despre o abilitate învățată. Potrivit lui Bain, studiile sugerează că scafandrii de elită și-au „îmbunătățit” răspunsul la scufundări. Ar putea fi și o adaptare evolutivă – un vestigiu de acum miliarde de ani, cînd toată viața era acvatică – un reflex care se declanșează atunci cînd fața unui mamifer intră în contact cu apa. Acest lucru determină o serie de răspunsuri fiziologice pentru supraviețuire, cum ar fi încetinirea ritmului cardiac și a metabolismului și o redirecționare a sîngelui către organele vitale, inclusiv către plămîni, pentru a le susține împotriva presiunii, spune medicul.