Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4044

Elena Rîbakina, în finala turneului Miami Open

31 mar. 2023,, 17:15  
1868 0

Numărul 7 în ierarhia mondială a tenisului feminin, Elena Rîbakina din Kazahstan este prima finalistă a turneului „Masters 1000” de la Miami, dotat cu un fond premii în valoare de aproape 9 milioane de dolari.

Rîbakina, cea mai în formă jucătoare din circuitul feminin, cîștigătoare la Indian Wells și finalistă la Australian Open în acest an, a înfruntat-o în semifinale pe americanca Jessica Pegula și a învins-o în două seturi, scor 7:6, 6:4.

Petra Kvitova va fi adversara româncei Sorana Cîrstea în cealaltă semifinală a turneului din statul american Florida. Kvitova a dispus în trei seturi, scort 6:4, 3:6, 6:3 de rusoaica Ekaterina Alexandrova, într-o partidă ce trebuia să se dispute inițial miercuri, 29 martie, dar fusese amînată din cauza ploii.

Pe tabloul masculin, spaniolul Carlos Alcaraz s-a calificat în semifinale după o victorie autoritară în fața americanului Taylor Fritz, scor 6:4, 6:2. Campion la Indian Wells în urmă cu două săptămîni, ibericul se află într-o formă extraordinară, iar la Miami nu a pierdut niciun set. Alcaraz nu i-a dat nicio șansă mult mai experimentatului său adversar, pe care l-a învins într-o manieră convingătoare, în doar 79 de minute.

„Am fost agresiv în atac și sigur pe faza de apărare. Mă simt excelent în Statele Unite ale Americii. Am găsit acel echilibru între mine și staff-ul tehnic.” a spus după partidă Carlos Alcaraz.


Alcaraz îl va întîlni în semifinale pe italianul Jannik Sinner. Toamna trecută, cei doi au oferit o partidă epică la US Open, cîștigată de spaniol în cinci seturi la capătul unei încleștări dramatice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?