Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4045

Cristiano Ronaldo, în lotul Portugaliei pentru EURO 2024

22 mai. 05:00   Sport
2389 0

Cristiano Ronaldo figurează în lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul naţionalei Portugaliei, spaniolul Roberto Martinez, pentru EURO 2024, unde fotbalistul care a obţinut de cinci ori Balonul de Aur va disputa, la 39 de ani, al unsprezecelea său turneu internaţional.

La douăzeci după ce a jucat la EURO 2004, organizat în Portugalia, la opt ani după ce a cîştigat EURO 2016 cu reprezentativa lusitană, Ronaldo, care evoluează în campionatul saudit, se pregăteşte să joace la al şaselea său campionat european, nou record de participări la acest turneu pentru cel care deţine deja recordul mondial de selecţii (206) şi de goluri (128) la nivel de echipă naţională, transmite agerpres.ro

În lotul Portugaliei nu este nicio mare surpriză. Raphael Guerreiro lipseşte din cauza unei accidentări, în schimb este prezent Francisco Conceicao, o tînără extremă care joacă la FC Porto unde antrenor este tatăl său, Sergio Conceicao.

Cristiano Ronaldo evoluează la echipa saudită Al-Nassr după Cupa Mondială 2022, unde îşi pierduse statutul de titular indiscutabil. El a redevenit indispensabil pentru Martinez, care l-a înlocuit pe Fernando Santos şi a reuşit victorii pe linie în preliminariile EURO 2024.

Cu zece victorii în tot atîtea meciuri şi 36 de goluri marcate şi 2 primite, Portugalia a avut din nou în Ronaldo cel mai bun marcator al său în această campanie de calificare (10 goluri în 9 meciuri).

Lăudînd "un jucător care a marcat 42 de goluri în 41 de meciuri pentru echipa sa de club", Martinez a spus că atacantul continuă să ofere "o calitate în faţa porţii pe care o apreciem mult şi de care avem nevoie".

Portugalia va juca meciuri amicale cu Finlanda, Croaţia şi Irlanda înainte de EURO 2024, care va avea loc în Germania între 14 iunie şi 14 iulie. Adversarele sale în Grupa F de la turneul final sînt Cehia, Turcia şi Georgia.

În afară de Ronaldo, Roberto Martinez i-a convocat pe atacanţii Rafael Leao, Joao Felix, Goncalo Ramos, Pedro Neto şi Francisco Conceicao. Mijlocaşii de creaţie incluşi în lot sînt Bruno Fernandes, Bernardo Silva, Vitinha şi Otavio, iar mijlocaşi defensivi, Joao Palhinha, Ruben Neves şi Joao Neves.

În centrul apărării va juca Ruben Dias alături de Danilo Pereira, Antonio Silva sau Goncalo Inacio. Veteranul Pepe, 41 de ani, a fost şi el convocat datorită "rolului său important în vestiar", a explicat Martinez.

Fundaşii laterali incluşi în lot sînt Joao Cancelo, Nuno Mendes, Diogo Dalot şi Nelson Semedo. Poarta naţionalei lusitane va fi apărată de Diogo Costa, rezervele acestuia fiind Rui Patricio şi Jose Sa.

Lotul de 26 de jucători al Portugaliei:
portari: Diogo Costa (FC Porto), Rui Patricio (AS Roma/Italia), Jose Sa (Wolverhampton/Anglia)
fundaşi: Joao Cancelo (FC Barcelona/Spania), Nelson Semedo (Wolverhampton/Anglia), Diogo Dalot (Manchester United/Anglia), Nuno Mendes (PSG/Franţa), Ruben Dias (Manchester City/Anglia), Antonio Silva (Benfica), Goncalo Inacio (Sporting Lisabona), Pepe (FC Porto), Danilo Pereira (PSG/Franţa).
mijlocaşi: Joao Palhinha (Fulham/Anglia), Ruben Neves (Al-Hilal/Arabia Saudită), Joao Neves (Benfica Lisbonne), Vitinha (PSG/Franţa), Otavio Monteiro (Al-Nassr/Arabia Saudită), Bruno Fernandes (Manchester United/Anglia), Bernardo Silva (Manchester City/Anglia).
atacanţi: Cristiano Ronaldo (Al-Nassr/Arabia Saudită), Rafael Leao (AC Milan/Italia), Joao Felix (FC Barcelone/Spania), Goncalo Ramos (PSG/Franţa), Diogo Jota (Liverpool/Anglia), Pedro Neto (Wolverhampton/Anglia), Francisco Conceicao (FC Porto).

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?