Implementarea acestui sistem presupune digitalizarea procedurilor de înregistrare a nașterilor și deceselor din Republica Moldova, înlocuind eliberarea acestora pe suport de hîrtie, în scopul eficientizării proceselor de colectare, validare, analiză și interpretare a datelor, transmite Noi.md.
„SI eCMND va putea fi accesat de către toți utilizatorii autorizați pentru înregistrarea constatărilor medicale a nașterii și/sau decesului, în conformitate strictă cu reglementările de protecție a datelor cu caracter personal. Acesta va asigura schimbul interinstituțional de date și va genera rapoarte statistice detaliate, contribuind la o mai bună monitorizare a tendințelor demografice, conform standardelor europene”, se menționează în comunicat.Sistemul informațional este dezvoltat de către Ministerul Sănătății, cu sprijinul Agenției de Guvernare Electronică, în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale în Republica Moldova” finanțat de Banca Mondială.
Adăuga comentariu