Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Termoelectrica este pregătită de noul sezon de încălzire

5 oct. 2023,, 12:31   Societate
2901 0

Pe măsura scăderii temperaturilor, Termolectrica este pregătită să dea curs solicitărilor blocurilor locative de conectare la agentul termic. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de directorul general interimar al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan.

Pînă la această etapă au fost parcurse toate etapele necesare pentru startul sezonului de încălzire, inclusiv verificări și reparații curente la rețelele de distribuție, a menționat Razlovan.

"Termoelectrica este pregătită către noul sezon de încălzire. Ieri la sursa nr.1 a fost pus în funcțiune blocul energetic nr.1, acesta funcționează corect. La Blocul energetic nr.3 au avut loc reparații curente și este în rezervă. Pe măsura creșterii sarcinii termice, el va fi, după necesitate, conectat. Și Blocul energetic nr.2 este acum în reparație capitală", a menționat Iurie Razlovan.

Totodată, Centrala Termică Vest și Centrala Termică Sud sînt pregătite în proporție de 97%- 98%, a menționat Razlovan.

În ceea ce privește data la care ar putea fi dat startul sezonului de încălzire în acest an, directorul Termoelectrica a spus că acest lucru depinde de temperaturile de afară.


"Autoritățile locale decid asupra deschiderii sezonului termic, în dependență de temperaturile înregistrare afară, dacă timp de trei zile consecutiv se atestă mai puțin de 8 grade Celsius. Însă noi, ]n rețelele magistrale avem agent termic mereu, prin urmare, putem să conectăm chiar și acum. Ne orientăm după cereri", a precizat Razlovan.

Despre o eventuală scăderea a tarifului la căldură în acest an, directorul Termoelectrica a menționat că ANRE-ul este instituția responsabilă de stabilirea tarifelor. "Calculele le face ANRE-ul, ei sînt organul care trebuie să răspundă exact la această întrebare".

3
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?