Bradul de Crăciun este un obiect tradițional pe care îl asociem tot mai des cu sărbătoarea Nașterii Domnului. Totuși, la originile sale, includerea lui în atmosfera diferitelor „sărbători de iarnă" se pare că datează încă din perioada antică precreștină.
Romanii aveau obiceiul să-și împodobească locuințele cu un brad pe care îl suspendau de plafonul camerei cu vârful în jos. Această practică semnifica legătura nemijlocită dintre nemurirea sufletului și Divinitatea mereu tânără locuitoare în ceruri. Bradul, în acest sens, era perceput ca arborele sfânt cu veșmântul mereu verde și nebiruit de „moartea" din anotimpurile reci.
O simbolistică asemănătoare o avea bradul și la alte neamuri antice, în special la popoarele nordice germanice, unde era considerat ca arbore nobil, remarcându-se prin statura lui verticală, precum și prin coroana lui „neschimbată", plină de viață. El era perceput, totodată, ca dublul vegetal al omului, un aliat fidel în susținerea vieții (prin diferite utilizări ale lemnului său) și un loc de refugiu în caz de primejdie (prin desimea binecunoscută a pădurilor de conifere).
Potrivit cercetătorilor, până în secolul al XII-lea, brazii de Crăciun nu erau împodobiți. Cu timpul, ornarea lor s-a făcut cu fructe, flori de hârtie, biscuiți, ca mai târziu, să fie decorați cu lumânări și globuri colorate.
Primul brad de Crăciun împodobit a apărut în anul 1510, în Lituania, în Franța în 1521, după ce prințesa Helene de Mecklenburg s-a căsătorit cu ducele de Orleans, iar în Anglia în 1841. Bradul de Crăciun, așa cum îl vedem împodobit azi, a apărut pentru prima dată la Breslau, datorită ducesei Dorothea Sybille von Schlesian. În Statele Unite este preluat în anul 1749, odată cu stabilirea unor coloniști germani în Pennsylvania, dar imbodobirea bradului a fost fixată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama, scrie antenasatelor.ro.
Adăuga comentariu