X 
Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4038

Schimb de experiență pe dimensiunea securității aeroportuare

28 apr. 2023,, 13:15   Societate
7275 0

Urmare a înțelegerilor între Șeful Poliției de Frontieră, comisar - șef Rosian Vasiloi și Șeful poliției pentru străini a Cehiei generalul Milan Majer, o delegație a Poliției de Frontieră s-a aflat într-o vizită lucru la Direcția Poliției pentru străini a Republicii Cehia în scopul de familiarizare cu măsurile de securitate coordonate în aeroporturile internaționale.

Reprezentanții Poliției de Frontieră au făcut cunoștință cu sistemul de coordonare a securității frontaliere și practica de serviciu a Centrului Național de Coordonare, precum și soluții tehnice și informatice folosite pentru colectarea și schimbul de informații între autoritățile naționale ale Cehiei.

Principalele subiecte abordate în timpul discuțiilor au fost aspectele asigurării securității frontaliere și ordinii publice în cadrul punctelor de trecere ale frontierei de stat.

Conform agendei activităților, polițiștii de frontieră au întreprins vizite la Aeroporturile Internaționale Praga și Brno, unde omologii cehi și-au împărtășit experiența în domeniul controlului documentelor, inclusiv echipamentul special folosit în acest sens, precum și au demonstrat tehnicile de intervenție în cazuri de depistare a substanțelor explozive în incinta aeroportului.

Aceasta este una dintre acțiunile realizate de către Poliția de Frontieră în colaborare cu partenerii internaționali prin care se va contribui direct la securitatea zborurilor și respectiv a cetățenilor.


În continuare vom asigura fortificarea capacităților de realizare într-o manieră cît mai eficientă a atribuțiilor specifice ale Poliției de Frontieră pe segmentul securității aeroportuare, dar și sub aspectul ultimelor evoluții de preluare a controlului statului asupra administrării acestui obiect de importanță strategică.

0
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?