Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Rîul Delia, sub amenințarea Codului Roșu de secetă hidrologică

21 iul. 2022,, 13:30   Societate
3405 0

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod roșu de secetă hidrologică pentru mai multe rîuri din țară, printre care și rîul Delia din Ungheni.

Astfel în perioada 19-26 iulie, în legătură cu lipsa precipitațiilor și a temperaturilor ridicate, în rîurile Republicii Moldova se va menține scurgerea scăzută a apei, cu excepția unor afluenți de stînga ale rîului Nistru.

Scurgerea în rîul Nistru va constitui 30-40% sub media multianuală a lunii iulie (cod galben), iar în rîul Prut – 15-30% (cod portocaliu).

Scurgerea apei în rîurile mici va constitui 10-20% sub media multianuală a lunii iulie (cod portocaliu), iar pe unele rîuri mici, așa ca Trinca, Delia, Lăpuşna, Cubolta, Botna, scurgerea apei va fi 0-10% (cod roșu).

Iată care sînt riscurile în cazul în care este instituit codul roșu de secetă hidrologică: inconveniențe datorate raționalizării apei; deteriorarea ecosistemelor, zonelor umede și a biodiversității (de exemplu, eroziunea solului, praf, reducerea acoperirii cu vegetație) și boli; pierderii din lacurile naturale și artificiale (de exemplu, pești, peisaje); daune cauzate în rîuri și în zonele umede (de exemplu, flora, fauna, habitate).


În acest context serviciul hidrometeorologic de stat recomandă: respectarea indicațiilor autorităților; consumarea rațional resurselor de apă; reducerea la minim a pierderilor de apă pe rețelele de aducțiune, distribuție etc; se sistează sau se restricționează furnizarea apei calde menajere; reducerea consumului casnic în procente funcție de debitul captat.

Amintim că în continuare pe tot teritoriul țării avem cod portocaliu de secetă hidrologică și cod galben de caniculă pînă pe data de 22 iulie. Codul galben de caniculă înseamnă pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?