Rețineri de rang înalt la Trupele de Carabineri

Rețineri de rang înalt la Trupele de Carabineri

Comandantul adjunct pentru lucru educativ al Batalionului 2 mobil – operativ cu dislocarea pe lîngă Statul Major al Unităţii Militare 1002 a Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI a fost reţinut astăzi, fiind bănuit de corupere pasivă.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în intervalul lunilor noiembrie-decembrie 2017, comandantul a pretins şi primit de la un subaltern 150 de euro pentru a-i acorda concediu de stimulare pe un termen de 5 zile. La fel, bănuitul a procedat cu un alt militar în termen, de la care a estorcat şi primit 300 de euro pentru a-i acorda concediu anual de 5 zile înainte de termenul stabilit conform graficului concediilor anuale obligatorii ale militarilor.

Comandantul adjunct a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, iar dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load