X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Regulamentul cu privire la tichetele de masă va fi publicat în MO

16 mar. 2018,, 09:41   Societate
5717 0

Regulamentul cu privire la modul de utilizare a tichetelor de masă va fi publicat în numărul de mîine al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Documentul stabilește condițiile de folosire a tichetelor de masă de către salariați, angajatori, operatorii licențiați în imprimarea tichetelor, punctele comerciale care vor opera cu tichetele de masă, precum și aspectul fiscal în acest sens.

Astfel, regulamentul prevede că numărul tichetelor transmise salariatului trebuie să fie echivalent cu numărul zilelor lucrate efectiv în luna anterioară. Valoarea nominală a unui tichet de masă va constitui minim 35 de lei şi vor fi destinate doar angajaţilor din sectorul privat. Acestea pot fi emise pe suport de hîrtie și electronic și nu sînt transmisibile, dreptul de a le utiliza fiind deținut exclusiv de salariat.

De asemenea, regulamentul interzice schimbul tichetelor contra mijloacelor bănești. Tichetele pot fi utilizate doar cu scopul de a cumpăra produse alimentare, iar unitățile comerciale care vor opera cu tichete de masă sînt obligate să afișeze la intrare această disponibilitate.

Tot în Monitorul Oficial de mîine va apărea şi un model de registru de evidenţă a tichetelor de masă eliberate salariaţilor. Regulamentul cu privire la modul de operare cu tichetele de masă a fost elaborat în contextul aplicării Legii cu privire la tichetele de masă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?