X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Proiectul cu privire la acordarea unui ajutor financiar lunar pentru procurarea pîinii pensionarilor, înregistrat în Parlament

14 feb. 2022,, 21:15   Societate
2950 0

Deputații PSRM au înregistrat în Parlament inițiativa care prevede alocarea unei indemnizații lunare de 100 de lei pentru unele categorii de cetățeni socialmente vulnerabili.

Proiectul socialiștilor are drept scop susținerea financiară a pensionarilor și beneficiarilor de alocații sociale de stat ale căror cuantum lunar nu depășește 3000 lei, în contextul majorării prețurilor la pîine de către ”Franzeluța”, dar și de alți producători de pîine, transmite Noi.md.

”Prin oferirea acestor compensații, statul va aplica o formă concretă de susținere financiară orientată spre cetățenii cu venituri mici, care îndeosebi suferă de rezultatul pierderii sau reducerii accelerate a veniturilor, cauzate de criza sanitară și energetică din Republica Moldova”, menționează autorii proiectului.

Potrivit calculelor prezentate în proiect, creșterea prețului la pîinea produsă de ”Franzeluța” a constituit în mediu 1 leu 50 bani, ceea ce constituie o majorare de 25 la sută, iar la franzele a constituit 1 leu 30 bani constituind o majorare de 27 la sută.

”Guvernul, la data 1 octombrie 2021 a majorat pensia minimă pînă la 2000 lei pentru 428 de mii de beneficiari în medie cu 366 lei, fapt care prezintă o majorare de doar 20%. Această majorare se prezintă net inferioară comparativ cu creșterea prețurilor medii doar a pîinii cu circa 25% – 27%”, susțin socialiștii.

Autorii proiectului remarcă că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice persoană să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăstarea, stabilind în mod prioritar accesibilitatea bunurilor de necesitate vitală precum alimentele, îmbrăcămintea, îngrijirea medicală, serviciile sociale.


În Moldova sînt 612872 de beneficiari de pensii și alocații sociale de stat, ale căror cuantum nu depășește suma de 3000 de lei lunar, fapt care implică cheltuieli bugetare suplimentare pentru anul 2022 în sumă de 674,2 milioane de lei.

Amintim, din data de 1 februarie 2022, au fost majorate semnificativ prețurile la pîine de către cel mai mare producător al produselor de panificație S.A. ,,Franzeluța”. Astfel, pîinea cu denumirea ,,De la Chișinău” s-a majorat de la 6,50 lei la 8,20 lei; cea cu denumirea „Glie” s-a majorat de la 6,30 la 7,90 lei. Prețul la pîinea „Extra” a crescut de la 5,15 lei la 6,35 lei, iar la franzela cu denumirea „Botanica” de la 4,50 lei la 6,20 lei. Costul franzelei cu denumirea „Orășănească Plus” s-a majorat de la 5 lei la 6 lei, iar a celei cu denumirea „Grîu” de la 7 lei la 8,20 lei.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?