X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4050

Peripețiile unui jurnalist în China: cea mai "sonoră" atracție a Beijingului

20 aug. 2023,, 21:00   Societate
2578 0

În partea istorică a Beijingului, între stradele ascunse de secretele secolelor. se află doi maiestuoși gardieni ai timpului, Turnul Clopotului și Turnul Tobei.

Aceste construcții importante nu numai că împodobesc peisajul orașului, dar se întrepătrund inseparabil cu viața de zi cu zi a locuitorilor. În trecutul îndepărtat, turnurile făceau parte integrantă din viața orășenilor: clopotul îi trezea pe locuitori la o nouă zi, iar tobele dădeau bătăi ritmice, însoțind cu grijă cetățenii spre somn. Să ne facem și noi părtași la istorie?

Turnul Tobei a fost construit în secolul al XIII-lea și reconstruit de mai multe ori. Imediat după construirea sa, aici au fost instalate 25 de tobe mari. Cea mai mare dintre ele simboliza întregul an, iar celelalte - 24 de perioade solare. În prezent, a rămas doar una dintre tobele vechi. Suprafața acestei tobe este realizată din piele de taur. Diametrul său este de un metru și jumătate. Toate celelalte au fost distruse în 1900. Turnul Tobei găzduiește, de asemenea, o expoziție despre măsurarea timpului în China antică, iar de la ultimul etaj al acestuia se pot admira panorame ale orașului și ale clopotniței din apropiere.

Turnul Tobei este din lemn și atinge o înălțime de 46,7 metri. În interior, pe o terasă înaltă, se află cinci săli sub un acoperiș cu trei rînduri.

Primul nivel al Turnului Tobei reprezintă o terasă pătrată masivă, înaltă de patru metri, lungă de 55,5 metri și lată de 30 de metri. În partea din față și din spate a terasei există trei intrări arcuite. Turnul are pereți roșii și un acoperiș galben.


În timpul dinastiei Qing (1644-1911), ceasul era verificat la ora șapte seara după bătăile tobelor de pe turnul cetății. Această procedură se numea "fixarea orei la ceas". Tobele de pe turn băteau de 13 ori la acea oră. După verificarea de seară a orei, la fiecare două ore, din Turnul Tobei se auzea cîte o bătaie. Chiar și oficialii militari și civili se orientau după aceste semnale.

În prezent, Turnul Tobei este considerat un monument național al Chinei și se află sub protecția statului.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?