Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” va fi readus un spectacol consacrat Mariei Tănase

18 dec. 2023,, 17:39   Societate
1064 0

Un spectacol intitulat „Maria Tănase. Aș muri, moartea nu-mi vine” va fi prezentat marți, 19 decembrie, la ora 18.30, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din capitală, informează MOLDPRES.

Spectacolul este un recital despre viaţa artistică a regretatei cîntăreţe, supranumită „Maria cea fără de moarte, neuitata şi celebra Pasăre Măiastră a neamului nostru”. În rolul titular - actrița Tinca Gorcenco, scenariul și regia sunt semnate de Nelly Cozaru.

În aceeași zi, la ora 18.00, Teatrul Fără Nume va oferi publicului spectacolul ”Cum să omorîm bătrîna sau My Darling Missis Kronky” de John Patrick în regia lui Mihai Țărnă, iar la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” - spectacolul ”Labirint”, comedie după Rajiv Joseph, regie – Daniela Burlaca.

Miercuri, 20 decembrie, la ora 18.30, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” readuce în scenă spectacolul ”Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, în regia Luminiței Țîcu. "Copiii foametei" este un spectacol „Verbatim” (Teatrul-documentar) cutremurător despre foamete: regizoarea a înmănuncheat diverse confesiuni ale locuitorilor din Antonești, raionul Ștefan Vodă, supraviețuitori de pe urma foametei din 1946-1947.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?