Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Parlamentul R. Moldova intenționează să reglementeze activitatea agenților imobiliari

21 feb. 11:45   Societate
2066 0

Parlamentul intenționează să reglementeze activitatea agenților imobiliari, dar și a agențiilor imobiliare.

Potrivit deputatului PAS Marina Morozova, există un draft de proiect în acest sens, consultat cu majoritatea instituțiilor de stat, dar și cu agenții imobiliari, transmite ipn.md.

Una din prevederile proiectului de lege este faptul că agenții imobiliari vor primi licență de activitate după un curs de formare profesională.

Marina Morozova a declarat, în cadrul consultărilor publice cu agenții imobiliari și reprezentanții agențiilor imobiliare, că proiectul prevede și crearea unui Registru electronic al agenților imobiliari.

Fiecare agent imobiliar va avea un cod personal, care va ajuta consumatorul să-l identifice prin contractele pe care le va semna.


Proiectul reglementează și încetarea calității de agent imobiliar. Potrivit deputatului, prevederile vin să protejeze consumatorul.

Reprezentantul unei agenții imobiliare, Andrei Batrînac, a declarat că este necesară reglementarea activității de agent imobiliar deoarece astăzi în Moldova oricine poate activa ca agent imobiliar, chiar dacă nu are înregistrată o companie și nu este înregistrat drept contribuabil.

Nimeni nu îi controlează nivelul de profesionalism și etică de care ar trebui să dea dovadă un agent imobiliar.

Sergiu Arhirii, șef de Direcție la Inspectoratul Fiscal de Stat, a spus că piața imobiliară este în dezvoltare. A observat tendința de intensificare a activității agențiilor imobiliare și a agenților imobiliari, fie că sunt, fie că nu sînt înregistrați ca întreprinzători.

Relația dintre client și prestatorul de servicii este fixată printr-un contract care, de regulă, este lăsat la sertar, fără a fi reflectat în evidența contabilă și la autorități.

În anul 2023 a examinat mai multe sesizări privind prestarea de servicii fără emiterea unui document privind încasarea mijloacelor bănești. Controalele au confirmat aceste încălcări.

Ca soluție crede că ar fi bine să existe o evidență cel puțin la capitolul contractelor realizate. La discuțiile anterioare cu agenții imobiliari, niciunul dintre ei nu avea aparat de casă și control mobil.

2
0
1
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?