X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Opinie: CC și-a depășit atribuțiile în decizia sa vizînd Legea privind limbile vorbite în RSSM

7 iun. 2018,, 08:51   Societate
4474 9

Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile cînd a declarat drept învechită Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

În jurisprudență există practica declarării învechite a unui act legislativ, dar pentru aceasta trebuie să existe un organ abilitat cu asemenea competențe. Aceste opinii au fost expuse în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

„La noi, în Republica Moldova nu are asemenea împuterniciri niciun organ – nici puterea legislativă, nici puterea judecătorească, cu atât mai mult Curtea Constituțională. Și în general, stabilirea dacă un act este învechit sau nu este prerogativa organului, care îl emite, adică a Parlamentului”, spune juristul Serghei Mișin. În opinia lui, CC își asumă funcția de putere legislativă. În plus, din punct de vedere juridic, Curtea nu putea declara legea învechită pentru că CC are dreptul să examineze doar legile din câmpul constituțional, adică doar cele apărute după adoptarea Constituției Republicii Moldova, iar această lege privind limbile a fost adoptată înainte de legea supremă a statului.

Politologul Zurab Todua, ex-deputat, consideră că după declararea drept învechită a legii privind funcționarea limbilor, ar putea să nu mai fie traduse legile în limba rusă, așa cum prevede legislația. Și fostul deputat consideră că CC și-a depășit atribuțiile. „În acest caz, CC și-a atribuit funcția Parlamentului. Legislativul în țara noastră determină, dacă o lege și-a pierdut puterea, care lege continuă să fie în vigoare, care trebuie perfecționată etc. Eu cred că pentru niciun jurist nu este clar în baza a ce a făcut Curtea acest lucru”, a spus Zurab Todua. În opinia lui, după această decizie, situația politică se va încorda.

Analistul politic Cornel Ciurea este de părere că decizia CC este una mai mult simbolică, ea nu are repercursiuni extinse, deși sînt unele prevederi care au efecte concrete cum ar fi traducerea actelor legislative în limba rusă și studierea limbii ruse. Analistul spune că poporul moldovenesc a trecut prin procesul de rusificare, care a avut multe momente negative și consideră binevenită reducerea ariei de influență a limbii ruse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?