Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Nemerenco acuză de corupție administrația spitalelor comasate

29 dec. 2023,, 09:31   Societate
3058 1

Ministra Sănătății etichetează drept coruptă conducerea celor două instituții medicale comasate, ieri, prin decizie de Guvern.

Este vorba despre șefii Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile, dar și a celui de boli infecțioase - Toma Ciorbă. Ala Nemerenco susține că unii sînt vizați deja în dosare penale. Serviciul de presă al Procuraturii Generale, însă, contrazice ministra, precizînd că nu există dosare în care să figureze administrația celor două entități medicale, notează Noi.md cu referire la tv8.

„Vom trece prin restructurări, întru binele spitalelor și a pacienților, dar vom trece împreună. Și ne vom despărți într-adevăr de cîțiva din capii care nu au nicio grija de Dvs, de veniturile Dvs, sau condițiile de lucru, ci doar de interesul lor personal, mărimea otkaturilor, interesul în achiziții de milioane de lei pe medicamente procurate la greu și apoi tot la greu decontate ca expirate. Veți mai auzi de ei, căci unii sînt cercetați în dosare penale”, a scris, aseară pe Facebook Ala Nemerenco, într-un mesaj adresat angajaților celor două spitale.

Jurnaliștii au încercat să ia legătura cu directorul Spitalului de Boli infecțioase Toma Ciorbă, acesta însă nu a răspuns la telefon. Subalternii lui au spus că șeful lor este în concediu.

Nu am reușit să obținem o reacție nici de la șefa spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile. Din anticameră ni s-a comunicat în repetate rînduri că directorul este în ședință.


Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, nu există informații despre cauze penale în care să figureze conducerea spitalelor vizate. Totuși, Ala Nemerenco deja a decis să le ceară demisia celor doi directori.

„ - Cine totuși va fi noul director? - Va fi selectat unul din actualii directori? - Nu, nu va fi selectat unul din actuali, nu avem o conlucrare bună este suficient?”

Amintim că Executivul a aprobat absorbția Spitalului de Dermatologie de către Spitalul de Boli Infecțioase Toma Ciorbă, în pofida protestelor organizate de angajații celor două instituții. Anumite voci declarau că se pregătește vînzarea terenului ocupat de spitalul Toma Ciorbă. Ipoteza a fost respinsă de autorități, invocîndu-se o gestionare mai eficientă a banilor publici.

3
0
0
0
29

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?