Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Michalko: Circa 68% din exporturile moldovenești ajung pe piața UE

1 sep. 2018,, 16:00   Societate
2129 6

La patru ani de la implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare dintre UE și Republica Moldova, parte a Acordului de Asociere, se atestă rezultate foarte bune atît în creșterea comerțului bilateral, cît și în implementarea reformelor legate de Acordul de Liber Schimb.

Și potențialul său încă urmează a fi realizat prin reforme structurale și integrare economică. Declarația aparține ambasadorului UE în Republica Moldova, Peter Michalko, care adresat un mesaj privind beneficiile pe care le aduce Acordul de Liber Schimb și oportunitățile deschise pentru țară, transmite IPN.

„Aproape 68% din exporturile Republicii Moldova merg acum către piața Uniunii Europene. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 23% la nivelul anului 2017. Comerțul bilateral în ultimul an a ajuns la patru miliarde de euro. sîntem bucuroși să observăm tendința pozitivă similară și în anul 2018, inclusiv pentru exporturile moldovenești. Balanța comercială a produselor agricole, în special nuci, cereale, semințe de floarea soarelui, vin – s-au îmbunătățit considerabil în favoarea Republicii Moldova. Exporturile moldovenești de produse vegetale către UE aproape s-au dublat în ultimii doi ani și au atins cifra de 406 milioane de euro”, susține ambasadorul.

Peter Michalko a menționat că, pe lîngă agricultură, a crescut considerabil comerțul de materiale plastice, textile, metale, mașini, dar și ceramică și jucării. În mod similar, UE a devenit o piață importantă pentru serviciile Republicii Moldova de tehnologie a informației și comunicațiilor.

„Odată cu adoptarea de către companiile moldovenești a standardelor tehnice UE pentru bunuri industriale și a măsurilor sanitare și fitosanitare pentru produsele agricole și alimentare, noi piețe se vor deschide la nivel mondial, se va obține o mai mare diversificare dar și îmbunătățire a siguranței produselor pentru consumatorii casnici. UE a sprijinit Republica Moldova în acest sens și va continua să o facă și în viitor. Cu Acordul de Liber Schimb au venit și mai mulți bani, mai multe locuri de muncă și salarii mai bune”, a mai spus ambasadorul UE la Chișinău.

Chiar şi aşa, unii experţi spun ca Acordul de Liber Schimb vine la pachet cu multiple nereguli.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?