Mănăstirea Dobrovăț este o mănăstire de călugări amplasată în satul Dobrovăț-Ruși din comuna Dobrovăț (județul Iași) și este ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, acesta murind înainte de finalizarea construcției.
Mănăstirea se află la o distanță de 25 de kilometri sud-est de Iași și la 35 de kilometri nord de Vaslui, într-o fostă poiană înconjurată de codri seculari, pe malul pîrîului Dobrovăț.
Alegerea acestui loc pentru mănăstire nu este întîmplătoare deoarece documentele din secolul al XV-lea amintesc de existenţa pe valea Dobrovăţului, în satul Călugăreni, a unui schit a lui Giurgiu Călugărul cu hramul „Schimbarea la Faţă" şi a unei mănăstiri de la obîrşia Dobrovăţului. Biserica Mănăstirii Dobrovăţ a început să fie construită în ziua de 27 aprilie 1503 şi s-a terminat în anul 1504, după moartea lui Ştefan cel Mare. Pisania domnească, scrisă în limba slavonă, pe o lespede grea de piatră, şi aşezată în dreapta uşii de intrare, mărturiseşte: „Bine cinstitorul Domn Io Ştefan voievod, cu mila Lui Dumnezeu domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voevod, a înălţat acest hram cu numele Pogorîrea Sfîntului Duh, care a început a se zidi la anul 7011 (1503), luna lui april, în 27 zile, şi s-a săvîrşit în anul 7012 (1504) al domniei lui".
Biserica a fost ridicată din piatră, restul lucrărilor fiind terminate de Bogdan al III-lea. Pictura bisericii s-a executat mai tîrziu, între anii 1527-1531, în timpul lui Petru Rareş. A fost prădată de tătari în 1658, iar familia Racoviţă a aşezat în naos şapte pietre funerare cu chenare şi inscripţii, între 1664-1685. După luptele din septembrie 1739 dintre trupele ruse, turci şi tătari, mănăstirea a fost prădată, luîndu-i-se toată averea şi lucrurile străine adăpostite aici. Prejudicii mari au fost aduse şi de mişcarea Eteriei din 1821-1822, pentru ca în 1864 să fie sărăcită complet, între 1865-1900 ajunge „vestita puşcărie de la Dubrovăţ", apoi, după 1900, timp de trei ani, orfelinat de fete, după care şcoala de agricultură pînă în 1930.
A fost reînfiinţată prin decret regal la 14 mai 1913, dar din cauza existenţei şcolii de agricultură a putut să fie populată de călugări abia în 1930. Din 1930 pînă în 1948 a existat aici o obşte de călugări, după care este din nou folosită drept şcoală pînă în 1970 şi apoi pînă în 1990 ca biserică de mir. După 1990 îşi redobîndeşte destinaţia iniţială de aşezămînt monahal, obşte de maici pînă în 1991, iar din 1992 obşte de călugări. În anul 2004, a fost amplasat în incinta mănăstirii un bust de bronz al lui Ștefan cel Mare și Sfînt.
Înfăţişarea de astăzi a bisericii este rezultatul unui amplu proces de restaurare desfăşurat în 1970, prin care i s-a dat monumentului înfăţişarea sa originală din epoca ştefaniană. Ansamblul mănăstirii, aşa cum este astăzi, cuprinde: biserica ctitorită de Ştefan cel Mare, o bisericuţă mai mică construită pe ruinele unui paraclis realizat de domnul Simion Movilăîn 1607 pentru înhumarea fiului său Pavel, turnul clopotniţă construit în 1743, zidul de incintă şi clădirea care adăposteşte în prezent chiliile călugărilor.
Adăuga comentariu