X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

MAI dezvoltă politici pentru gestionarea proceselor migraționale în R. Moldova

19 oct. 2022,, 15:00   Societate
2002 0

Republica Moldova a fost afectată considerabil de fenomenul migrației de-a lungul anilor, modelînd continuu agenda de priorități și politici publice în domeniul respectiv.

Lista subiectelor importante, printre care, liberalizarea regimului de vize cu state terțe, simplificarea procedurilor de admisie și documentare a străinilor, facilitarea accesului potențialilor investitori, prevenirea și combaterea migrației ilegale și a traficului de ființe umane, a fost completată de o criză umanitară fără precedent – sute de mii de refugiați ucraineni și din țări terțe, care au plecat și pleacă din calea războiului, pentru a-și salva viața.

În prezent, specialiștii în domeniul migrației și azilului ai Ministerului Afacerilor Interne lucrează la un proiect pentru modificarea unor acte normative privind regimul străinilor. Proiectul conține unele ajustări și completări al cadrului normativ regulatoriu în scopul uniformizării și specificării exprese a cerințelor privind documentarea străinilor. Modificările propuse vor contribui la reducerea semnificativă a cazurilor de interpretare a normelor legale, prin stabilirea expresă a condițiilor, precum și a unor proceduri clare de examinare și acordare a dreptului de ședere.

Totodată, proiectul prevede facilitarea documentării cetățenilor Statelor UE, în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la UE. La fel, sunt revizuite unele condiții de angajare în cîmpul muncii a cetățenilor străini (posibilitatea de detașare a lucrătorului străin în altă localitate, la altă întreprindere care aparține aceluiași angajator), precum și sunt modificate unele condiții pentru dreptul de ședere provizorie în scop de reîntregire a familiei cu cetățeni ai Republicii Moldova. Proiectul urmează în scurt timp să fie prezentat Guvernului spre examinare și aprobare.

Concomitent, Ministerul Afacerilor Interne este în proces de definitivare a proiectului Programului privind gestionarea fluxului migrațional, azilului și integrării străinilor pentru anii 2022-2025, care vine să ofere soluții pentru o migrație sigură, reglementată, atît în beneficiul țării, cît și a străinului.


La fel, în proces de definitivare este și proiectul privind acordarea protecției temporare a persoanelor strămutate din Ucraina în contextul regional. Introducerea protecției temporare va fi în beneficiul persoanelor strămutate și ale altor persoane care au nevoie de protecție, precum și în beneficiul Republicii Moldova, întrucît drepturile aferente protecției temporare reduc necesitatea persoanelor strămutate de a solicita imediat azil și diminuează astfel riscul copleșirii sistemului național de azil, deoarece se reduc formalitățile de înregistrare și documentare ca urmare a urgenței situației.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?