X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

MAI a primit un lot de asistență de circa un milion de dolari

17 iun. 2023,, 14:00   Societate
3568 0

Echipele polițiștilor, polițiștilor de frontieră și cele ale ofițerilor antrenați în gestionarea migrației vor deveni mai eficiente datorită unui lot de asistență oferit ieri de Guvernele SUA, Japoniei, Regatului Unit și de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Asistența în valoare totală de circa 1 milion de dolari a fost oferită prin intermediul Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM), în cadrul cîtorva proiecte menite să fortifice răspunsul Republicii Moldova la criza persoanelor refugiate din Ucraina, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.

Echipamente performante le vor permite angajaților MAI să gestioneze mai bine frontierele, să ofere servicii calitative cetățenilor și persoanelor refugiate, precizează ministerul într-un comunicat.

„Sprijinul oferit cu generozitate de Japonia și Marea Britanie vor ajuta echipele Ministerului Afacerilor Interne să fie mai mobile, mai operative, mai eficiente, ne vor dezvolta componenta analitică și capacitatea de reacție a polițiștilor, polițiștilor de frontieră și a colegilor din domeniul migrației”, a menționat ministrul de Interne, Ana Revenco.

Datorită acestui parteneriat, capacitatea de gestionare a frontierelor în Republica Moldova a crescut semnificativ în acest an, a declarat ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Edward Inglett.


„La Summitul CPE, Regatul Unit a anunțat o finanțare umanitară suplimentară de 10,5 milioane de lire sterline pentru a garanta că refugiații de aici pot avea acces la servicii de bază și protecție și pentru a consolida sistemul național de protecție socială pentru a răspunde nevoilor celor mai vulnerabile persoane, refugiați și moldoveni. Sperăm ca această cooperare eficientă să continue în anul următor”, a menționat ambasadorul.

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?