Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Inspectoratul Național de Probațiune s-a pomenit cu doi șefi odată

22 sep. 2023,, 14:30   Societate
3346 0

Haos într-o subdiviziune a ministerului Justiției. Inspectoratul Național de Probațiune a ajuns să aibă doi directori.

Se întîmplă după ce ministerul a numit un nou șef, iar vechiul a revenit la muncă în urma unei decizii judecătorești. În timp ce fostul director deja de o lună vine zilnic la muncă, ministra justiției susține că nu știe nimic despre revenirea acestuia, notează Noi.md cu referire la tv8.

Andrei Iavorschi a fost suspendat din funcție încă în vara anului trecut, fiind suspectat de abuz în serviciu. După un an de judecăți, în august instanța a refuzat cererea procurorului de a prelungi suspendarea din funcție. Așa că fostul director a revenit la muncă, unde a descoprit că biroul său a fost ocupat de un nou director interimar - Andrei Sochircă. Și pentru că nu are un loc de muncă, Iavorschi e văzut mai mult pe holuri.

„Ca să nu existe posibilitatea angajatorului de a mă concedia pe lipsa mai mult de patru ore de la locul de muncă sînt nevoit să mă prezint. Asigur prezența la locul de muncă, atît. Din păcate este o situație așa mai puțin plăcută, chiar aș spune eu penibilă, dar pentru a asigura prezența la muncă de opt ore sînt nevoit să fac acest lucru”, spune Iavorschi.

Iavorschi susține că a informat autoritățile, în special ministerul Justiției, despre decizia instanței. Potrivit lui, hotărîrea este executorie, iar actualul director al instituției detașat pe perioada suspendării sale ar trebui să plece.


„Imediat cum am intrat în posesia actelor am mers la doamna ministru am informat-o, am notificat-o precum și am prezentat hotărîrile judecătorești în acest sens. - Ce v-a spus doamna ministru, pentru că ieri am discutat și a spus că nu cunoaște despre o asemenea decizie? -E ciudat pentru mine, dumneaei mi-a spus haideți să mai așteptăm fără a explica sau justifica ce anume să așteptăm.Ele sînt la minister în examinare, doar că tergiversează, de ce tergiversează nu știu, de ce v-a dezinformat și v-a spus că nu sînt trebuie să o întrebați pe dumneaei”, declară acesta.

De cealaltă parte, Ministerul Justiției susține că nu cunoaște nimic despre refuzul instanței de a prelungi suspendarea din funcție a lui Iavorschi:

„Nu cunoaștem despre o astfel de hotărîre, cel puțin în adresa Ministerului nu a parvenit o astfel de hotărîre. Dacă va veni vom analiza hotărîrea respectivă și vom lua măsurile conform legii”.

Situația a bulversat angajații Inspectoratului Național de Probațiune, dar mai ales directorul interimar.

„Eu un act administrativ prin care să înceteze activitatea mea în cadrul INP nu am văzut, dacă l-a văzut domnul Iavorschi sau cunoașteți dumneavoastră, îmi spuneți. Pentru moment activez în regim normal și semnez, iau decizii din postura de director al Inspectoratului. Dumnealui am informații că stă în biroul directorului adjunct, dar nu l-am văzut antrenat undeva și pentru moment nu cred că poate exercita în lipsa unui act administrativ din partea Ministerului”, a declarat directorul interimar, Inspectoratul Național de Probațiune, Viorel Sochircă.

Angajații recunosc faptul că situația creată le complică activitatea, dar sînt recunoscători că, deocamdată, Iavorschi nu le dă și indicații.

Directorul adjunct al instituției, Pavel Cristea consideră că decizia instanței prin care a fost încetată suspendarea din funcție a lui Andrei Iavorschi este mai presus decît un act administrativ emis de Ministerul Justiție.

„Conform hotărîrii judecății care a fost adoptată, ea este executorie și urmează a fi pusă în aplicare, care este un act net superior unui act administrativ. Domnul Sochircă ar trebui să plece? - Asta trebuie să hotărască angajatorul Inspectoratului Național de Probațiune. Ministerul a venit cu o reacție? Nu cunoaștem, nu am fost anunțați. Și atunci pînă se clarifică domnul Sochircă și Iavorschi vor veni ambii la muncă?- Biroul meu e deschis pentru toți angajații INP”, spune Cristea.

Precizăm că Andrei Iavorschi a fost pus sub învinuire pentru săvîrșirea infracțiunii de abuz de serviciu, soldat cu daune considerabile pentru instituție. Mai exact, acesta a fost învinuit că a încheiat mai multe contracte de achiziții de bunuri și servicii care nu erau planificate în valoare de peste 650 de mii de lei. Iavorschi se declară nevinovat și spune că va solicita plata salariului pe perioada suspendării sale din funcție.

În contextul informațiilor despre suspendarea lui Andrei Iavorschi din funcția de director al Inspectoratului Național de Probațiune, Ministerul Justiției a venit cu anumite precizări. Poziția instituției poate fi găsită în știrea din următorul link.

0
2
1
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?