Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Incendiu la biserica din Soroca

20 mar. 22:33   Societate
2196 0

Astăzi, comunitatea din satul Șeptelici, raionul Soroca, a fost întristată de un tragic eveniment – incendiul care a cuprins altarul bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, declanșînd panică și disperare în rîndul localnicilor, transmite Noi.md cu referire la observatorul.md.

La fața locului, au intervenit rapid două echipaje de pompieri, care s-au mobilizat și au stins incendiul.

„Și astăzi, în a doua jumătate a zilei, a fost stîrnit apel la 112, precum că în satul Șeptilici arde biserica. Pentru intervenții au fost îndreptate două echipaje de pompieri care la fața locului au întreprins toate măsurile de stingere a incendiului. Paguba și cauza incendiului vor fi stabilite mai tîrziu, necesită o cercetare mai minuțioasă”, a spus Alexandr Cobizev, ofițer principal DSE Soroca.

Într-un final, aceștia au reușit să limiteze extinderea focului, prevenind astfel arderea icoanelor și a altor bunuri bisericești.


„Scîrbă, durere și suferință. Nu demult am terminat reparația, pe data de 16 martie, în prezența lui Ion, Episcopul Sorocii. O slujit o liturghie foarte frumoasă, arhierească, lumea a fost foarte mulțumita si bucuroasă de eveniment ca s-a întîmplat în satul nostru, însă acum avem altă durere și altă scîrbă și poate cu ajutorul oamenilor și cu ajutorul Dumnezeu ne va ajuta, ne va întări și ne vor susține toți din raionul Soroca. Cu ajutorul Domnul, pînă la Sfînta Înviere s-o scoatem la capăt cu ajutorul oamenilor din sat”, a spus Ludmila Ojog, enoriașă.

Este de remarcat că biserica a fost recent renovată.

2
0
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?