X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În sudul Moldovei recolta de cereale va fi mai mare

16 iul. 2023,, 11:00   Societate
7122 0

Secerișul e în toi și în sudul țării. Fermierii estimează că recolta din acest an va fi cu 30 la sută mai mare comparativ cu 2022, însă prețurile de achiziție a cerealelor sunt de aproape două ori mai mici față de anul trecut.

Bunăoară, prețul pentru un kilogram de grâu va fi de circa trei lei. În lipsa piețelor de desfacere, problemele pot fi depășite doar cu sprijinul Guvernului, spun fermierii, care își pun mari speranțe în ajutorul din partea statului, transmite Noi.md, cu referire la moldova1.md.

Fermierii lucrează la foc continuu în această perioadă. Peste 450 de combine și tractoare sunt folosite la recoltarea cerealelor în sudul țării.

„Anul acesta avem 860 de hectare de cereale. Am recoltat deja peste 530 de hectare de grâu. Am recoltat și orzul de iarnă și de primăvară, dar și mazărea. Sperăm ca prețul de achiziție să fie în acest an unul bun, dar nu ne facem iluzii. Recent, ministrul de resort a anunțat că s-au alocat aproape 200 de milioane de lei în sprijinul agricultorilor, dar această sumă acoperă doar o parte din cheltuielile fermierilor”, spune Serghei Goncear, administratorul unei companii agricole.

„Deținem 320 de hectare de teren. Cel mai mult ne îngrijorează prețul de achiziție a cerealelor. În luna septembrie, vom începe să plătim dobândă la împrumuturi și nu știu cum ne vom descurca. Aceasta este cea mai mare problemă. Acum nimeni nu ne oferă îngrășăminte sau carburanți fără plată în avans și nimeni nu împrumută”, spune Vitali Bratan, administratorul unei alte întreprinderi agricole.


Administrația regiunii susține că secerișul se va încheia conform graficului, până în data de 1 august.

„Considerăm că indicatorii sunt medii, deoarece nu au fost suficiente precipitații din iarnă. Avem totuși o roadă relativ bună datorită ploilor din lunile aprilie-mai. Problema cea mare este prețul grânelor: la orz acesta este foarte mic - sub 3 lei pentru un kilogram. Nu există cerere la cereale. Ne învecinăm cu Ucraina, care exportă volume mari de cereale și asta e o mare problemă pentru noi. Sper că Guvernul va veni cu soluții”, spune Andrei Dimitroglo, șef de direcție, municipiul Comrat.

În acest an, în autonomia găgăuză au fost semănate aproape 90 de mii de hectare cu grâu, secară și orz. În regiune se estimează o recoltă mai mare cu 30% comparativ cu anul trecut.

4
0
0
4
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?