X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

În curînd vom afla mărimea compensației pentru sezonul de încălzire

26 noi. 2023,, 10:00   Societate
8729 0

Procesul de înregistrare a cetățenilor care doresc să primească compensații în acest sezon de încălzire a luat sfîrșit. Foarte curînd, consumatorii care au solicitat compensații vor putea afla ce categorie de vulnerabilitate energetică le-a fost atribuită. Cei care nu au reușit să depună cererea o pot face mai tîrziu, dar compensațiile vor fi calculate începînd cu luna următoare.

În această săptămînă Guvernul a aprobat mărimea compensațiilor pentru gazele naturale, energie termică și energie electrică. Cabinetul de miniștri a explicat că volumele maxime și prețurile compensate la energie pentru consumatorii casnici, sînt aplicate pentru perioada noiembrie 2023 - martie 2024, transmite TV8.

Săptămîna viitoare sau la începutul lunii decembrie cetățenii vor putea afla categoria de vulnerabilitate energetică care i-a fost atribuită.

Compensațiile vor fi incluse în tarife conform următoarelor calcule.

În cazul gazelor naturale, va fi compensat de către stat tariful pentru primii 180 m3/lună.


Categoria de vulnerabilitate energetică extremă - 12 lei/m3

Categoria de vulnerabilitate foarte ridicată- 12,2 lei/m3

  • Ridicată - 12,4 lei/m3
  • Medie - 12,6 lei/m3
  • Scăzută - 17 lei/m3

Cetățenii cu categoria de vulnerabilitate energetică primară sau fără vulnerabilitate energetică vor achita un preț reglementat/prețul furnizorului -18,07 lei/m3.

Energia termică va fi compensată pînă într-un plafon de 1,3 GCal/lună.

-categoria de vulnerabilitate extremă - 1450 lei / GCal

-foarte ridicată - 1475 lei / GCal

-ridicată - 1500 lei / Gcal

-medie - 1525 lei / GCal

-scăzută - 2100 lei / Gcal

- primară - 2900 lei / GCal

Cetățenii fără o categorie de vulnerabilitate energetică vor achita un tarif reglementat: 3267 lei/Gcal – Termoelectrica, 3561 lei/Gcal - CET-Nord.

În ceea ce privește energia electrică, tarifele vor depinde, de asemenea, de gradul de vulnerabilitate.

- extremă - 1,54 lei/kWh,

- foarte ridicată - 1,74 lei/kWh,

- ridicată - 1,94 lei/kWh,

- medie - 2,14 lei/kWh,

- scăzută - 2,34 lei/kWh,

- primară - 2,54 lei/kWh,

- fără vulnerabilitate - tarif reglementat.

Pentru a beneficia de compensații vă puteți înregistra pe site-ul compensații.gov.md și după 25 noiembrie, dar în acest caz compensațiile vor fi achitate începînd cu luna decembrie.

Fiecare categorie de vulnerabilitate energetică va fi stabilită pe baza procentului de costuri energetice și a veniturilor disponibile pentru plata energiei.

În cazul în care o gospodărie utilizează mai mult de 40% din venitul disponibil pentru plata facturilor la resursele energetice, acesteia i se va atribui o categorie de vulnerabilitate ridicată. Iar pentru categoriile de vulnerabilitate foarte ridicată și extremă, vom calcula aceste grade în baza coșului minim de consum.

La 1 noiembrie, autoritățile au lansat procesul de depunere a cererilor pentru programul ”Ajutor la contor”. În total vor exista șapte categorii de vulnerabilitate energetică, fiind introduse două categorii suplimentare: "primară" și "extremă".

2
0
0
5
12

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?