Ielele reprezintă unele din cele mai fascinante creaturi din tradiția populară.
Presupuse fiinţe supranaturale, similare unor sirene de pădure, ele sînt descrise de obicei ca frumoase fete ce dansează goale în nopţile cu lună plină, cu lumînări în mîini şi clopoţei la glezne, atrăgînd şi sugrumînd călătorii inocenţi.
Uneori îi aduc la nebunie, alteori îi sufocă cu îmbrăţişările lor, sau îi îneacă în mlaştini. Pe locurile unde dansează, pămîntul rămîne carbonizat şi nu mai creşte iarba. Acestea sînt aşa-numitele cercuri ale ielelor.
În ceea ce priveşte etimologia numelui, cea mai răspîndită accepţiune propune pronumele personal (persoana a treia feminin) ele, pronunţat cu i. După alte teorii, provenienţa denumirii iele este cuvîntul yel (vînt, în limba cumană; vîntoasele – o altă denumire a lor), sau vela (moarte năpraznică, maladie).
Ce sînt, în fond, ielele? Suflete de femei vrăjite, fete frumoase blestemate a se transforma în cotoroanţe oribile sau invers, bătrîne ce primesc înfăşişarea de fecioare seducătoare, străvechi şi păgîne fiinţe ale aerului.
Adăuga comentariu