X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ghețușul de pe carosabil a provocat zeci de accidente în timp record. Ce trebuie să știi

16 ian. 11:00   Societate
3229 0

Poliția Republicii Moldova anunță că doar în această dimineață, timp de 2 ore, au fost înregistrate 40 de accidente rutiere produse doar în municipiul Chișinău.

Din numărul total de accidente, 39 s-au soldat cu pagube materiale, iar într-un caz a fost înregistrată o persoană cu traumatisme ușoare.

Cauza preliminară a accidentelor produse a fost ghețușul de pe carosabil.

Adaugă comentariu Distribuie În sezonul rece gheața și poleiul sînt cei mai mari dușmani ai șoferilor, în special ai celor neexperimentați, care pot avea probleme, din cauza unor eventuale manevre necorespunzătoare.

Dincolo de anvelopele de iarnă, care nu trebuie să lipsească sub nici o formă de pe mașina ta, mai sînt și alte aspecte de care trebuie să ții cont atunci cînd conduci pe un drum alunecos.

Nu circula cu viteză mare!


Atunci cînd conduci pe un drum acoperit cu gheață sau cu polei în primul rînd va trebui să reduci viteza suficient de mult încît să poți manevra mașina în condiții de siguranță. Cînd șoseaua este alunecoasă, aderența este foarte scăzută, iar distanțele de frînare se multiplică de 10 ori. Trebuie să știi că pericolul numit „derapare” poate apărea și la viteze mici, mai ales atunci cînd bruschezi direcția, frîna ori accelerația.

Folosește doar frîna de motor!

Pentru ca mașina să nu derapeze este foarte important să folosești frîna de motor. Cînd drumul este acoperit cu gheață sau cu polei, aderența este foarte mică, iar o frînare violentă va bloca roțile și automat mașina va derapa. De aceea, îți recomandăm să folosești cît de mult poți frîna de motor, chiar și atunci cînd mașina derapează. Manevra te va ajuta să recapeți tracțiune. La urcarea unei pante, folosește o treaptă de viteză superioare celei cu care s-ar circula pe uscat, iar la coborîre folosește o treaptă inferioară.

Păstrează distanța față de mașina din față!

Distanța pe care trebuie să o menții pe timp de iarnă trebuie să fie mai mare decît atunci cînd circuli pe drumuri uscate. Explicația este aceea că aderența roților scaade invers proporțional cu perioada de frînare. Dacă drumul este aglomerat, evită să accelerezi în curbe ca să nu riști să intri pe contrasens. Folosește frîna de motor înainte de a aborda un viraj, rotește volanul în direcția de deplasare fără să apeși pedala de accelerație și, astfel, mașina se va „așeza” perfect în curbă. Vei putea accelera doar la ieșirea din viraj, în linie dreaptă.

Nu brusca în nici un fel mașina!

Chiar și atunci cînd circuli cu viteză redusă există riscul ca mașina să derapeze cînd șoseaua este acoperită cu gheață sau cu polei. Mașina va derapa dacă vei brusca volanul, pedala de frînă ori pedala de accelerație. Îți recomandăm ca toate comenzile să le efectuezi cu blîndețe pentru că, astfel, vei reduce riscul de a derapa. De asemenea, la pornirea de pe loc, în condiții de drum cu polei, folosește treapta a doua a cutiei de viteze și ridică progresiv şi lent piciorul de pe ambreiaj.

Ține ambele mîini pe volan!

Indiferent de condițiile de drum, dar mai ales în condiții de drum cu polei, este recomandat să ții ambele mîini pe volan. Poziția acestora este la ora 9 şi la ora 3. Sub nici o formă nu lua mîinile de pe volan pentru a răspunde la telefon ori pentru a butona sistemul audio. Dacă mașina derapează, nu o vei mai putea controla. Dar, dacă vei avea în permanență mîinile pe volan, o vei controla mai ușor și mai bine și vei putea, astfel, ieși dintr-o situație la limită.

Nu te panica dacă mașina derapează!

Poleiul este mult mai periculos comparativ cu gheața deoarece își dă impresia că asfaltul este doar umed, nu și înghețat. De aceea, acest fenomen mai este cunoscut și sub denumirea de „gheața neagră”. Dacă se întîmplă să derapezi, încearcă să-ți păstrezi calmul. Tot ceea ce trebuie să faci este să fii foarte atent la cum derapează mașina. Fără să te precipiți, privește în sensul de deplasare și rotește volanul în aceeași direcţie în care „pleacă” spatele mașinii, reducînd total sau parţial accelerarea, însă fără să frînezi. Dacă spatele începe să derapeze în cealaltă direcţie, redu bracarea roţilor pînă reușești să stabilizezi maşina.

Nu circula noaptea!

Îți recomandăm ca, pe timpul iernii, să încerci să nu circuli niciodată pe timp de noapte. În sezonul rece noaptea sînt cele mai mici temperaturi, care favorizează formarea poleiului. De asemenea, nu este recomandat să pornești la drum nici la primele ore ale dimineții. Afară este încă frig și odată cu primele raze de soare, solul începe să se încălească și apare și fenomenul de ceață. De aceea, în sezonul rece, cel mai bine este să circuli după prînz cînd există toate șansele ca poleiul și ceața să dispară.

1
1
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?