Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Gajarea parterului Spitalului Clinic Republican. Cauza penală bate pasul pe loc

17 apr. 09:28   Societate
1708 0

În septembrie curent se vor împlini nouă ani de cînd cauza penală privind gajarea parterului Spitalului Clinic Republican, în care, printre cei cinci inculpați, se numără și ex-ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, stă „împotmolită” în prima instanță.

Cea mai recentă ședință de judecată din acest dosar a durat mai puțin de zece minute, motivul întreruperii fiind același care a stat și la baza amînării celorlalte două ședințe planificate de la începutul acestui an – acuzatorul de stat, care fie nu s-a prezentat, fie a cerut amînarea, fie a fost înlocuit, notează Noi.md cu referire la zdg.

Ex-ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, a ajuns în vizorul Centrului Național Anticorupție (CNA) după ce a permis, printr-o scrisoare, ca 500 de metri pătrați din cadrul Spitalului Clinic Republican să fie gajați la o bancă. Spațiul urma să fie garanția unui agent economic privat că va întoarce banii împrumutați în scopul procurării unor echipamente pentru servicii de înaltă performanță care costau 16 milioane de euro. Acestea urmau să fie procurate în cadrul unui parteneriat public-privat încheiat cu Ministerul Sănătății. Contractul dintre bancă și agentul economic privat prevedea însă că banca poate intra în posesia spațiului ipotecat dacă instituția va intra în proces de reorganizare. Acest lucru s-a și întîmplat peste două zile, cînd Andrei Usatîi a semnat un ordin privind reorganizarea Spitalului Clinic Republican.

La începutul lunii ianuarie a anului 2013, CNA a început urmărirea penală a mai multor persoane cu funcții publice, printre care și ex-ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, pe faptul depășirii atribuțiilor de serviciu.

În martie 2013, dosarul pornit pe „faptul depășirii atribuțiilor de serviciu în cazul instituirii ilegale a ipotecii asupra spațiilor din cadrul Spitalului Clinic Republican” a fost transmis procurorilor.


În septembrie 2015, după mai bine de doi ani de la intentarea urmăririi penale, dosarul în care este vizat și ex-ministrul Usatîi a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

În acest dosar, pe lîngă ex-ministrul Sănătății Andrei Usatîi, mai sînt vizate alte patru persoane: ex-juristul Ministerului Sănătății, Ion Ciochină, ex-vicedirectorul Spitalului Clinic Republican, Sergiu Popa, notărița Tereza Anton și Vadim Oprescu, care deținea funcția de registrator al Oficiului Cadastral Chişinău.

Vasile Nicoară, avocatul ex-ministrului Usatîi, a menționat că nu exclude încercarea de tergiversare a dosarului.

„Ședințele preliminare demult au fost finalizate, cercetarea judecătorească în această cauză a avut loc și acum așteptăm o ședință lucrativă și poate vom finaliza cauza. La etapa de completări, procurorul a solicitat un termen suplimentar pentru a prezenta probe suplimentare. Eu nu pot spune de ce sau dacă ar avea cineva vreun interes să tergiverseze acest dosar, pentru că niciodată cauza penală nu a fost amînată din cauza neprezentării inculpaților sau apărătorilor. Vrem și noi mai repede ca această cauză să fie finalizată”, a menționat Nicoară.

Ion Ciochină, ex-jurist la Ministerul Sănătății, a punctat că se declară nevinovat, întrucît dosarul este unul fabricat, bazat pe „niște prostii inventate în perioada statului capturat de Plahotniuc”.

„Dosarul a fost inventat de doamna Bețișor (ex-procuroarea Adriana Bețișor, n.r.), care nu mai lucrează în Procuratură, dar prostia ei continuă pînă astăzi. A fost fabricat, căci în perioada lui Plahotniuc s-a putut face orice și iată, umblăm pentru o prostie a procurorilor. Continuă să ne poarte și tergiversează, pentru că ba un procuror nu vine, ba celălalt, pentru că nu au soluții. Pînă acum nu au prezentat nicio probă care să fie veridică că există un prejudiciu. M-au învinuit că am dat sfaturi inutile ministrului – niște prostii inventate în perioada statului capturat de Plahotniuc, cînd procurorii erau în tagma lui Plahotniuc”, a menționat Ion Ciochină.

De menționat că dosarul privind gajarea parterului de la Spitalul Clinic Republicannu este singurul în care fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, este vizat. Acesta este cercetat și în dosarul licitațiilor trucate în medicină, „împotmolit” și el în prima instanță de mai bine de opt ani. În cadrul acestui dosar, Usatîi este învinuit, împreună cu alți inculpați, de corupere activă și pasivă și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în caietul de sarcini pentru procurarea echipamentelor medicale ar fi fost incluși parametri care corespundeau exclusiv echipamentelor medicale comercializate de companiile lui Tudor Ceaicovschi – Global Biomarketing Group Moldova SRL și Intermed SRL. Mai mult ca atît, au fost identificate cazuri în care reprezentanţii agentului economic favorizat au întocmit răspunsurile la contestaţiile depuse de întreprinderile care și-au exprimat dezacordul față de condiţiile desfăşurării licitaţiilor. Astfel, prin intermediul acestei scheme, ar fi fost trucate 20 de licitații, fiind semnate contracte de 200 de milioane de lei, fapt ce a adus statului un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?