X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4032

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, scapă de control judiciar

15 iun. 2020,, 08:30   Societate
5762 0

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, învinuit într-un dosar pentru abuz de serviciu, scapă de controlul judiciar începînd cu ziua de ieri.

La ședința de judecată, care a avut loc vineri, procurorul pe caz nu a solicitat prelungirea restricției, scrie anticoruptie.md.

În cadrul ședinței, Morari a cerut recuzarea procurorului Vladislav Căruceru, demersul fiindu-i respins.

Instanța a examinat și demersul inculpatului privind restituirea telefonului care i-a fost ridicat în timpul reținerii, la 10 ianuarie. „Telefonul nu figurează în calitate de corp delict pe acest dosar și era logic ca să mi-l restituie. Procurorul a prezentat în judecată o ordonanță că telefonul figurează în celălalt dosar intentat pe numele meu pentru îmbogățire ilicită. Dar cînd mi-a fost ridicat telefonul, nu era intentat cel de al doilea dosar. Am aflat unde este telefonul doar după ce am depus cerere ca să-mi fie restituit. Procurorul Căruceru a admis abateri de la normele procedurale”, a comunicat Morari pentru sursa citată.

Viorel Morari a fost reținut pe 10 ianuarie, fiind învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice. Acesta mai este cercetat pentru îmbogățire ilicită și spălare de bani în proporții deosebit de mari.


Morari a fost plasat în arest în Penitenciarul nr.13, dar pe 14 februarie a fost eliberat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție se declară nevinovat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?