Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Fondatorul Bismobil Kitchen a făcut primele declarații

6 apr. 2023,, 14:02   Societate
3655 0

Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, s-a prezentat joi, 6 aprilie, în fața magistraților Judecătoriei Ciocana, care urmau să examineze demersul procurorilor de a-i fi înlocuit arestul la domiciliul cu arestul în Penitenciarul 13.

Ședința a fost amînată după ce nu s-au prezentat martorii asupra cărora Mihail Șaran ar fi încercat să exercite influență. Omul de afaceri a făcut primele declarații. În fața jurnaliștilor, fondatorul Bismobil Kitchen a negat că ar fi influențat martorii în dosar, notează tv8.

„Eu nu influențez asupra nimănui, sînt foarte limitat în convorbiri....Noi am invitat persoanele în cauză la ședință, dar se tem să vină aici să se expună”, a spus Șaran.

Mai mult, acesta susține că ar fi la rîndul său o victimă. Mihail Șaran pretinde că în spatele situației din jurul companiei pe care a fondat-o ar sta o companie concurentă. Nu a oferit însă niciun nume.

„Este concurență care mie special îmi face probleme. O companie foarte mare stă în spate. Este un monopol foarte mare pe piață, care înainte de luna decembrie mi-a spus: sau dai afacerea sau te duci la pușcărie...Într-o zi o să vă spun denumirea companiei”, a spus Mihail Șaran.


Fondatorul Bismobil mai susține că livrarea comenzilor către clienți ori întoarcerea banilor oferiți în avans depinde de eliberarea acestuia de sub arest.

Mihail Șaran, care a fost reținut acum două luni, pe Aeroportul de la Chișinău, a fost mutat din arest în Penitenciarul 13, în arest la domiciliu săptămîna trecută, prin decizia Curții de Apel Chișinău.

În schema Bismobil Kitchen, prejudiciul estimat cifrează aproape 40 milioane lei, cu 158 de victime în Moldova. La sfîrșitul lunii martie, în același dosar a fost reținută și Andriana Brașoveanu, administratoarea celor 40 de firme pe care acționa Bismobil Kitchen. Aceasta a fost arestată și plasată în arest la domiciliu în Romînia.



1
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?