Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Evaziune fiscală de aproape 2 milioane de lei

27 sep. 2019,, 14:10   Societate
3179 0

Ofițerii Direcției Investigarea Fraudelor Economice a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații organului de urmărire penală ai DP mun. Chișinău, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Principal, au deconspirat un grup de persoane care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari bugetului de stat, informează NOI.md.

În perioada 2017 pînă în prezent, în mod direct, dar şi prin intermediul unor persoane interpuse, de comun acord cu alte companii şi persoane fizice, contrar normelor legale, în scopul obţinerii unui profit ilicit în urma eschivării de la achitarea impozitelor şi taxelor de la bugetul public național în proporţii deosebit de mari, prin falsificarea documentelor contabile şi introducerea datelor denaturate, aceste persoane au tăinuit veniturile obţinute din comerţul angro şi cu amănuntul a mărfurilor, preponderent a produselor alimentare, mezeluri din carne, fără contabilizarea operaţiunilor economice efectuate şi eliberarea bonurilor de plată.

Potrivit informației oferite de poliție, agentul economic îşi desfăşoară activitatea de import a produselor alimentare, în special produse din carne, fabricarea producției de mezeluri, atît comerţul angro, cît şi cu amănuntul, produsele fabricate (mezeluri) sînt comercializate pe teritoriul țării contra bani în numerar, cît şi prin virament.

În urma măsurilor de urmărire penală, în anul 2018, de către procuratura mun. Chişinău, cauza penală pentru evaziune fiscal a fost remisă în instanţa de judecată, agentul economic fiind pedepsit penal cu achitarea amenzii de până la 2 000 000 de lei. Ulterior, s-a stabilit, că factorii de decizie a întreprinderilor nominalizate, continuă să-şi desfăşoare activitatea infracțională.

În urma măsurilor speciale de investigație efectuate, au fost ridicate peste 1200 facturi fiscale falsificate, fapt prin care se demonstrează acțiunile infracționale și activitatea tenebră a agentului economic.


Astfel, urmare a măsurilor procesuale efectuate, a fost pornită încă o cauza penală conform art.361 alin.(2) lit.b) Cod Penal ” Confecţionarea, deţinerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false” .

La data de 25 septembrie curent, polițiștii, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, cu suportul ofițerilor de la BPDS „Fulger”, experți din cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, dar și specialiști în cadrul ANSA, au descins în 10 adrese (domicilii, depozite, secţii de producere etc.), la întreprinderea de bază, cît și la alți contraagenți ce procurau marfă fără eliberarea actelor de proveniență, amplasați în municipiile Bălți, Cahul și orașul Edineț.

Ca urmare a efectuării perchezițiilor, au fost stabilite şi ridicate (comercializarea mărfuri în lipsa certificatelor de conformitate şi a documentelor de provenienţă legală) carne în asortiment și mezeluri de origine autohtonă și ucraineană în lipsa documentelor de proveniență în cantitate de 42 200 kg, echivalentul a 1.644.930 lei.

Dacă vor fi găsiți vinovate, persoanele responsabile riscă închisoare de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 500000 la 800 000 de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?