X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

E bine să știm! Condițiile necesare pentru transportarea coletelor sau bunurile neînsoțite

8 apr. 2023,, 13:30   Societate
3607 0

În perioada Sărbătorilor Pascale ne propunem să reamintim prevederile legale de traversare peste frontiera vamală cu mărfuri și bunuri.

Astfel, fiecare persoană poate contribui la micșorarea timpului de traversare a frontierei de stat, prin respectarea prevederilor legale, declararea conformă a bunurilor transportate, precum și transportarea limitei permise cantitativ de bunuri.

Cel de-al treilea material informativ se referă la condițiile necesare a fi respectate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la transportarea coletelor sau bunurile neînsoțite.

Toate bunurile transportate prin intermediul coletelor sau bagajelor neînsoțite este necesar să fie declarate controlului vamal.

Mecanismul de trecere a bunurilor şi a mijloacelor de transport peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către persoanele fizice este stabilit de Regulamentul cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1185/2003. Prevederile legale indicate în Regulament se extind asupra tuturor persoanelor fizice (rezidenţi, nerezidenţi) care deplasează peste frontiera vamală bunuri, precum şi mijloace de transport destinate uzului personal.

Bunuri expediate de către proprietar (posesor) sau la indicația lui, care sînt deplasate peste frontiera vamală de către transportator şi nu sînt însoțite de către proprietar (posesor) se califică drept bagaje neînsoțite, în temeiul unui document eliberat de proprietarul bunurilor sau unei dovezi de încheiere a contractului respectiv de transport.

La introducerea bagajului neînsoțit pe teritoriul vamal, persoana fizică sau transportatorul are obligația de a declara şi achita drepturile de import, pe principii generale, organului vamal situat în punctul de trecere a frontierei de stat. Una din condiții pentru permiterea introducerii bunurilor respective este ca acestea să nu fie destinate activității comerciale sau de producție.

Controlul vamal al bagajelor neînsoțite se efectuează numai în prezența unui reprezentant împuternicit legal al posesorului bagajului, iar transportarea coletelor sau bagajelor neînsoțite peste frontiera vamală nu se admite fără reprezentantul legal al posesorului. Reprezentantul posesorului bagajului neînsoțit poate fi oricare persoană fizică cu capacitatea juridică deplină şi care dispune de actul, ce confirmă dreptul său de a reprezenta acest bagaj.

Alte informații referitor la prevederile legale privind importul/exportul bagajului neînsoțit pot fi consultate accesînd următorul material informativ ”Bagajul neînsoțit”.

Serviciul Vamal al Republicii Moldova face apel către cetățeni să respecte legislația vamală și să declare mărfurile în cadrul controlului vamal!

0
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?