Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Doliu național în Turcia, după cutremurele devastatoare

7 feb. 2023,, 07:56   Societate
2329 0

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat doliu naţional timp de şapte zile în Turcia, după cutremurele de 7,7 şi 7,6 grade care au zguduit sudul ţării precum şi Siria şi al căror bilanţ comun provizoriu indică peste 2.600 de morţi, fiind cele mai puternice cutremure care au lovit cele două ţări în aproape un secol, relatează agerpres.ro.

Potrivit acestui decret publicat de guvern, drapelele vor fi coborîte în bernă pînă la apusul soarelui, duminică, 12 februarie.

Potrivit ministrului turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, în urma seismelor şi-au pierdut viaţa 1.651 de persoane în Turcia, cel puţin 11.159 au fost rănite. Un număr de 3.471 de clădiri s-au prăbuşit, existînd temeri că bilanţul ar putea creşte pe lîngă sutele de morţi în Siria vecină.

În Turcia, cele mai mari pagube au fost înregistrate în apropiere de epicentrul cutremurului, între Kahramanmaras şi Gaziantep, unde blocuri întregi de locuinţe se află în ruine sub zăpadă.

Cutremurele, resimţite în toată de regiunea de sud-est a ţării, au fost resimţite şi în Liban şi Cipru, potrivit corespondenţilor AFP, precum şi în Kurdistanul irakian, nordul ţării, la Erbil şi Douk, nefiind semnalate victime.

Potrivit Institutului de geologie danez, cutremurele au fost resimţite pînă în Groenlanda. Turcia este situată pe una dintre cele mai active zone seismice din lume.

0
0
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?