Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Documente falsificate, ridicate de la doi călători

4 sep. 2023,, 14:45   Societate
2423 0

În punctul de trecere a frontierei Tudora au fost înregistrate la sfîrșitul săptămînii trecute două tentative de trecere a frontierei cu documente falsificate. Documentați sînt doi cetățeni străini.

În cadrul procedurilor de control al unor pietoni, pe sensul de intrare în Republica Moldova, polițiștii de frontieră au depistat un cetățean al Georgiei de 24 de ani, care a prezentat un comportament suspect. Ca urmare, pietonul a fost supus unei verificări adiționale și asupra lui a fost depistat un permis de conducere georgian cu semne de falsificare. La audieri, tînărul a recunoscut că permisul a fost cumpărat cu 500 de dolari în țara sa de baștină, notează Noi.md

De asemenea, pe direcția intrare în Republica Moldova a fost identificat al doilea străin, cetățean al Republicii Turcia de 31 de ani, cu document falsificat. Acesta s-a prezentat în calitate de pasager la o rută ocazională. Din declarațiile persoanei, pe teritoriul Ucrainei ar fi comis unele încălcări în traficul rutier și permisul de conducere i-a fost ridicat de polițiști. În aceste circumstanțe, străinul ar fi apelat la un intermediar, găsit pe internet, și a perfectat ilegal un alt permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile turcești.

În ambele cazuri, documentele falsificate au fost ridicate și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză. Cercetările sînt continuate de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale EST.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?