Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

De Ziua Internațională a Romilor, șefa statului a adresat un mesaj de felicitare

8 apr. 14:14   Societate
1913 1

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare pentru cetățenii de etnie romă, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, urîndu-le multă sănătate și bunăstare familiilor.

„Istoria și cultura neamului din care vă trageți obîrșia au o valoare inestimabilă pentru moștenirea noastră europeană, care celebrează și prețuiește diversitatea”, a menționat șefa statului. Președinta a subliniat că Ziua Internațională a Romilor este încă un prilej de conștientizare a nevoii de comuniune, de înțelegere și întreprindere a tuturor acțiunilor pentru combaterea dis criminării și asigurarea integrării în societate.

„Dintotdeauna v-am admirat pentru talent, pentru sufletul dornic de libertate, pentru promovarea tradițiilor seculare. Astăzi constat că tot mai mulți reprezentanți ai comunității roma participă la viața societății, iau parte la procesul decizional, au acces la posturi și funcții în stat, sînt deputați, consilieri locali, șefi de agenții și consilieri în cabinetele persoanelor cu funcție de demnitate publică”, a mai specificat șefa statului.

Președinta a mai spus că apreciază faptul că tot mai mulți părinți romi aleg un viitor mai bun pentru copiii lor, un viitor european care trece prin școală. „Este meritul familiei și al instituției mediatorului comunitar, care are un rol decisiv în consolidarea comunităților roma și care asigură echilibrul în relația dintre etnici și instituțiile statului”, a punctat șefa statului.

Președinta a venit și cu un îndemn: „Să fim cooperanți, să ne ajutăm reciproc și să pășim sigur pe drumul spre integrarea europeană! La mulți ani de Ziua Internațională a Romilor!”

2
0
1
0
22

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?