X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

De sărbători, moldovenii revin acasă cu gențile pline de bunătăți

12 apr. 2023,, 07:43   Societate
3327 0

Și-au umplut bagajele cu cadouri și dulciuri și au pornit spre R. Moldova. Mii de cetățeni plecați la muncă în străinătate revin acasă de Paști.

În aceste zile, punctele de trecere a frontierei înregistrează un flux mai mare de persoane, decât de obicei. De exemplu, în ultimele 24 de ore, punctul Vamal Costești a fost traversat de aproape 2 mii de oameni. Majoritatea vin din Franța, Cehia, Italia, Germania și Rusia, transmite nordnews.ro.

Elena Timohina nu și-a văzut nepoții de peste jumătate de an. Femeia spune că sărbătorile pascale e despre reîntregirea familiei și reîntâlnirea cu cei dragi.

„Aduc și eu ca toată lumea: bomboane la copii, cadouri, ceea ce mai doresc nepoțeii, dar și de ce au nevoie. Bunica se străduie să le facă tot ce-i posibil. 00.45 MUSCA File 00005 TC. 00.00 Asta e pentru nepoțică, aduc o geacă. Iată am dulciuri, uitați-vă, bomboane, cutii, cutii, cutii. Sunt numai cutii cu bomboane, ca să-i bucurăm”, a spus Elena Timohina.

Rodica Țurcanu este originară din Briceni. A venit din Franța cu autocarul, parcurgând o distanță de tocmai 2400 km.


„Vin din Paris, Franța. Suntem stabiliți cu familia de șase ani. Acum venim de Sfintele Paști la cei doi feciori și cinci nepoței cu cadouri, daruri. Le-am adus încălțăminte, dulciuri, hăinuțe, cu ce pot să-i bucur. Am un nepoțel care încă e la grădiniță, i-am adus o mașină mare, o jucărie, să-l bucur”, a declarat Rodica Țurcanu.

Ion Ostanin lucrează în Cehia de doi ani. Bărbatul spune că acasă îl așteaptă soția, dar și trei copii.

„ Sărbătoarea de Paști e sărbătoarea familiei în primul rând, dar și rugăciunea față de Dumnezeu, mersul la biserică. – De cât timp n-ați fost acasă și dacă vă este dor de cei dragi? – Foarte dor. Acuș vă arăt. Cred că va fi fără cuvinte, clar. Aici sunt trei micuți. Fără cuvinte. Mi-i doa foarte mult”, a povestit Ion Ostanin.

Moldovenii recunosc că sărbătorile de Paști sunt printre puținele ocazii când își pot revedea părinții.

„Vin din Rusia, vin de sărbători acasă, să fiu alături de părinți de sărbătorile de Paști. Am luat niște jucării, dulciuri, păscuță, ca tot moldoveanul care vine din străinătate, cumpără de toate pentru cei dragi”, a menționat Serghei Grușca.

„De un an de zile n-am fost. Vin acasă ca toți moldovenii, la sărbători. Să-mi văd mama, rudele. Sărbătorim Paștele, după care ne întoarcem”, a spus Vadim Lupu.

„Să sărbătorim Paștele în sânul familiei. Mă așteaptă acasă soția, copiii, părinții. Vreo două hăinuțe, bomboane, știți cum, ca pentru copii. Cred că fiecare care vine acasă aduce dulciuri la copii și prezență”, a adăugat Eduard Glavațchi.

Iar pentru a facilita traversarea frontierei, angajații Serviciului Vamal întreprind mai multe măsuri.

„În cazul în care se atestă un flux major de traversări să suplimentează pistele de traversare, se suplimentează numărul de colaboratori. La o persoană fizică este permis traversarea frontierei cu mărfuri în sumă de până la 300 de euro, fără achitarea drepturilor de import, și deja dacă are marfă ce depășește 300 de euro – persoana dată achită drepturile de import”, a conchis Radu Andronic, responsabil de schimb, Post Vamal Costești.

În acest an, creștinii ortodocși vor sărbători Învierea Domnului pe data de 16 aprilie.

2
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?