Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Curtea Constituțională: Deciziile CSJ sînt obligatorii, inclusiv pentru Comisia Pre-Vetting

7 apr. 2023,, 17:12   Societate
2335 0

Curtea Constituțională (CC) a emis joi, 6 aprilie, o decizie cu privire la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Înalta Curte a declarat inadmisibil faptul că deciziile CSJ, în cazul contestațiilor pe cazul pre-vetting-ului, să poată fi nerespectate. Prin urmare, toate deciziile luate de CSJ sînt obligatorii, inclusiv pentru Comisia Pre-Vetting, transmite realitatea.md.

Decizia CC a nedumerit-o pe deputata PAS, Olesea Stamate, care este președintele Comisiei juridice, nimiri și imunități.

Anterior Stamate a propus un amendament la lege prin care a precizat că unele decizii ale CSJ nu ar trebui să fie obligatorii pentru Comisia Pre-Vetting.

Într-un mesaj pe rețelele de socializare, Stamate scrie că decizia Înaltei Curți este ciudată.


„Tare discutabilă (și ciudată) practica asta a Curții Constituționale de a modifica legile prin decizii de inadmisibilitate totuși… Prima a fost legea avocaturii… Acum… legea 26 privind Pre-vettingul. Prin paragraful 143, Curtea lasă o portiță largă Curții Supreme de Justitie să ia decizia finală pe Pre-vetting. Adică chiar dacă trimite înapoi la reevaluare la Comisia Pre-Vetting – argumentele expuse de CSJ sunt obligatorii pentru comisia de pre-vetting la reevaluare. Trist. Am impresia că o mînă de oameni onești luptă cu morile de vînt în țara asta…”, a scris Stamate.

Amintim că joi, 6 aprilie, președinta Maia Sandu a promulgat două legi importante care vizează reformarea Curții Supreme de Justiție (CSJ). Este vorba de Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al CSJ, dar și Legea cu privire la reformarea CSJ.

Potrivit documentului, evaluarea CSJ va fi efectuată de o Comisie de evaluare, în termen de șase luni de la demararea procedurii. Membrii Comisiei vor analiza informații referitoare la integritatea etică și financiară atît a actualilor judecători CSJ, cît și a candidaților la funcțiile vacante. Exercițiul de evaluare va fi aplicat o singură dată.

3
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?